Meciul Secolului: Nomura contra Henry al VIII-lea

Pasionaţii luptelor-spectacol vor trebui să mai aştepte pînă la intrarea în ring a două personaje cu aceste pseudonime. Are şi marketingul limitele lui de imaginaţie. Realitatea, nu! Marele holding financiar japonez - banking comercial, de investiţii, servicii de management finanicar şi management de asseturi, servicii financiare etc., afaceri care valorau în 2010 vreo 36 de trilioane de yeni -, chiar a pus ochii pe celebrul personaj al regalităţii britanice pe care-l face una cu pămîntul. Nu pentru felul abominabil în care şi-a tratat nevestele, ci pentru cu totul alte motive. Ce i-a apucat pe japonezi să se ia la trîntă cu Henry the VIII-th? Brexitul! Ca să dea de un precedent, analiştii de la Nomura au coborît în istorie tocmai pînă la marele Tudor. El este autorul penultimului Brexit! Exact ca şi acum, regele Angliei, pornind de la interesele propriei coroane, a găsit de cuviinţă să rupă cu puterea dominantă a Europei, care rezida nu la Bruxelles, ca acum, ci la Roma, întruchipată nu de o birocraţie laică preocupată de propriile interese, ascunse sub faldurile propagandei europene, ci de o birocraţie religioasă care, sub faldurile credinţei şi ale bisericii catolice, făcea cam acelaşi lucru pe care-l fac euro-birocraţii de astăzi! Pe baza unor studii şi analize economice cît se poate de aplicate, specialiştii de la Nomura susţin că gestul politic radical al lui Henry al VIII-lea a avut drept nefastă consecinţă istorică, pentru regatul său, un secol de stagnare, dacă nu chiar de semnificativ regres economic, împănat cu conflicte de toate genurile, care au pus Anglia rău cu toată lumea, culminînd cu războiul civil, care a răvăşit ţinuturile insulei de la un capăt la celălalt.

Cineva trebuia să sară în apărarea Coroanei, nu-i aşa? Şi, cine putea să o facă mai convingător, decît un fidel supus al Ei! În cazul de faţă, editorialistul de marcă al lui "The Telegraph", Amrose Evans-Pritchard. Cu paginile aceleiaşi cărţi de istorie în faţă, lectura lui este radical diferită. Ruptura operată de Henry al VIII-lea a avut consecinţe negative, nu încape îndoială, dar, mult mai important decît atît, ea a deschis porţile istoriei britanice către orizonturi care, altfel, ar fi rămas pentru totdeauna închise: America!!! Abia aşa s-a deschis şirul secolelor de aur pentru mica insulă, după ce a avut curajul să se rupă de puterea absolută care domina lumea continentului european! Abia aşa a putut Marea Britanie să deschidă porţile erei sale imperiale! Între timp, puterea Vechii Europe s-a prăbuşit sub greutatea propriei rigidităţi, a lipsei de perspectivă şi a închistării structurilor sale, nu doar politice şi religioase, ci şi economice, în timp ce puterea britanică, bazată pe noi străpungeri în ştiinţă, tehnologie şi noi oportunităţi comerciale, ulterior pe dominaţia militar-navală, a crescut pînă la apogeul secolului al XIX-lea.

Morala fabulei nu are prea mult de a face cu încercarea de a afla de partea cui este dreptatea sau adevărul, în această confruntare. Noi argumente se vor găsi şi de o parte şi de alta. Spre exemplu, faptul că America era pentru societatea elisabethană, într-adevăr, o sursă uriaşă de oportunităţi; astăzi, însă, marele continent este departe de a mai oferi englezilor aceleaşi şanse. Atît realităţile economice, cît şi discursul politic de la Washington au făcut foarte explicit faptul că speranţele englezilor de a "redescoperi America" sunt doar simple iluzii! Washingtonul nu s-a sfiit să spună Londrei, cu care are, nu-i aşa?, o relaţie specială, că nici măcar un acord direct de liber schimb nu este un obiectiv realist, adică nu poate fi realizat nici uşor, nici prea repede! Şansele englezilor de expansiune în "zone virgine" sunt nule, sau mai precis nu pot fi mai mari decît "zonele virgine" care, practic, nu mai există: Africa e de mult arondată, China şi India de mult aşezate pe o dinamică proprie de dezvoltare şi aflate în relaţii speciale cu alte mari puteri, iar Rusia nu pare mai uşor de cucerit pentru englezii de astăzi, decît era pentru francezii din vremea lui Napoleon!

Dincolo de argumentele disputei, alte două aspecte sunt demne de relevat. Primul ţine de imediat. Deşi Brexitul încă nu s-a declanşat, societatea britanică, liderii, clasa politică şi cetăţeni, deopotrivă, sunt deja în căutare disperată de "nuanţe". Partidul Conservator, însuşi, este pradă unei noi bătălii interne între adepţii unui "hard Brexit" şi cei ai unui "soft Brexit". Ca şi cînd totul ar mai depinde de Londra!!! Alegătorii britanici sunt şi ei mai împărţiţi ca niciodată între die hard "remainechiks", împătimiţi ai despărţirii de Europa, optimişti, cei care speră că "totul va fi bine", poate chiar mai bine, şi pesimişti, cei care cred că trebuie să se aştepte la ce e mai rău. În plus, mai avem categoria largă a scoţienilor care ar putea vota, la rîndul lor, pentru o altă despărţire radicală, cea de Londra, pentru a putea rămîne în Europa! Semnalul întunecat, privind consecinţele Brexit pe termen lung, venit tocmai din Ţara Soarelui Răsare, este doar unul dintr-o pădure de avertismente negative care au început să răsară, lansate din domenii cheie ale economiei, de la sistemul financiar-bancar, la managerii sistemelor de pensii şi de la responsabili ai sistemului educaţional şi de cercetare ştiinţifică, la cei care evaluează dinamica pieţei muncii, în Marea Britanie.

Al doilea aspect ţine de perspectivă. De perspectiva asupra istoriei şi de capacitatea oamenilor, în general, a liderilor politici, în special, de a întrezări, măcar, consecinţele deciziilor pe care le iau în exercitarea mandatului de guvernare pe care l-au primit. Adevărul crud şi dur este că ignoranţa noastră în această materie este cam tot atît de mare pe cît era şi în vremea lui Henry al VIII-lea! Fenomenele sociale, de o complexitate pe care încă nici măcar nu încercăm să o estimăm, cu instrumente conceptuale şi metodologice care favorizează precizia, sunt în continuare tratate de decidenţii politici cu rudimente de gîndire la ani lumină depărtare de simplitatea, claritatea şi puterea de anticipaţie a legilor mecanicii newtoniene, ca să nu mai vorbim despre complexităţile teoriilor cuantice. Nu că s-ar potrivi! Cele mai luminate minţi ale secolului XX au spus-o răspicat: pentru a putea modela teoretic aceste fenomene este nevoie de alte ştiinţe, care nu s-au născut încă! De o altă matematică, chiar, dacă este să-l credităm, cît de cît, pe Roger Penrose, printre puţinii care au avut curajul să exploreze aceste îndepărate ţărmuri ale cunoaşterii de tip ştiinţific şi să ne facă martorii jurnalului său de călătorie intelectuală ("Shadow of the mind. A search for the missing science of the consciousness").

Pînă atunci, bucuraţi-vă de lumea post-brexit şi de surprizele ei! Mă rog, cei care vor mai avea puterea să se bucure. Iar, dacă nu acum, cine ştie?, poate peste o sută, două de ani, cînd lucrurile şi consecinţele se vor mai limpezi!!! Vorba lui Zhou En-Lai: "E prea devreme să ne pronunţăm asupra consecinţelor Revoluţiei Franceze în istoria Europei." Darămite a Brexitului!