MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE: Fără scrisori de confort pentru accesarea banilor UE prin POSCCE

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 13 august 2013

Fără scrisori de confort pentru accesarea banilor UE prin POSCCE

Aurelian Dochia: "Este o mişcare riscantă care probabil că a fost luată sub presiunea situaţiei actuale"

Eugen Teodorovici: "Vom continua procesul de simplificare până când sistemul va deveni unul normal, european"

Dragoş Cabat: "Scrisoarea de confort poate împiedica firmele mici şi mijlocii să atragă fonduri UE"

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) face un pas, nu foarte precaut în opinia unora dintre analiştii economici, către potenţialii beneficiari de fonduri europene contractate prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE).

Potrivit MFE, aceştia nu mai trebuie să depună scrisori de confort eliberate de instituţii bancare în momentul solicitării finanţării.

Ministrul de resort Eugen Teodorovici a precizat: "Am renunţat să solicităm scrisori de confort potenţialilor beneficiari POS CCE, aceasta fiind o măsură prin care simplificăm documentaţia cerută în cadrul cererilor de finanţare şi prin care reducem birocraţia. Îi scutim astfel pe potenţialii beneficiari şi de cheltuieli suplimentare, în condiţiile în care aceştia pot depune şi alte documente care să demonstreze capacitatea de cofinanţare. Vom continua procesul de simplificare până când sistemul va deveni unul normal, european. Rezultatele pe acest program vor deveni vizibile în toamnă, când aşteptăm decizia Comisiei Europene de reluare a plăţilor prin POS CCE".

Analistul economic Aurelian Dochia susţine că această decizie este una "riscantă", care ar putea avea efecte negative, începând de anul viitor, în procesul de absorbţie a fondurilor europene.

Domnia sa ne-a spus: "Este puţin riscantă mişcarea, dar probabil că a fost luată sub presiunea situaţiei actuale. Majoritatea companiilor au cerut simplificarea documentaţiei care trebuie depusă în vederea obţinerii de bani europeni. Acum, s-ar putea ca această scrisoare de confort să pună piedici multor firme în procesul de absorbţie. Cu toate acestea, în noua situaţie, s-ar putea dovedi că unele companii nu au capacitate de finanţare a proiectelor, nu-şi vor putea finaliza proiectele şi nu vor fi făcute plăţi. Astfel, anul viitor ne-am putea confrunta cu o blocare a accesării de fonduri UE, chiar dacă primul impact va fi unul pozitiv".

Analistul economic Dragoş Cabat consideră, însă, că, în funcţie de program şi companie, scrisoare de confort poate lipsi sau nu din dosarul de solicitare a banilor de la UE.

"Este mai mult o chestiune de birocraţie care nu este foarte utilă în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii şi care poate îngreuna absorbţia fondurilor europene. Dacă este vorba despre o companie mare, care derulează lucrări de infrastructură, aceasta va trebui, într-adevăr, să dovedească faptul că are bani să finanţeze proiectul".

În opinia domnului Cabat, cel mai probabil autorităţile noastre au obţinut acordul de la Comisia Europeană pentru eliminarea scrisorii de confort din dosarul de solicitare a fondurilor UE prin POSCCE.

Mediul de afaceri a solicitat în numeroase ocazii reducerea birocraţiei în procesul de absorbţie a fondurilor europene, iar autorităţile au promis, la unison, că vor face acest lucru, subliniind că măsurile de acest gen reprezintă priorităţi pe ordinea de zi.

Plăţile prin POSCCE, pre-suspendate de aproape un an

În octombrie anul trecut, Comisia Europeană a pre-suspendat plăţile prin POS CCE, ţara noastră putând pierde în acest an fonduri europene de 1,26 miliarde euro dacă nu va reuşi să atragă banii prin proiecte eligibile cofinanţate de UE şi derulate prin acest program.

Plăţile de la UE prin POS CCE ar putea rămâne blocate până în toamnă, ne-a spus, la începutul lunii trecute, Eugen Teodorovici, care ne-a declarat: "Acum, Comisia intră în vacanţă o lună şi, fie în iulie, fie în septembrie, trebuie să vină să realizeze o misiune de audit. Nu poate fi luată o decizie fără ca cei de la Comisie să vină să confirme ceea ce noi am raportat. POS CCE poate fi suspendat sau poate fi deblocat. Eu sper şi sunt convins că se va debloca şi acest program".

În ceea ce priveşte verificările făcute, ministrul de resort a subliniat: "Au fost probleme legate de unele companii care au fost implicate, din păcate, pe tot ceea ce înseamnă circuit al banului european, şi anume de la pregătirea de proiecte, evaluarea selecţiei şi verificarea de cheltuieli, ceea ce nu se poate accepta în sistemul de fonduri publice. Desigur, acest lucru s-a eliminat, structurile statului avizate au făcut deja verificări în acest sens, iar unele dintre situaţii au fost trimise către soluţionare mai departe, la DNA şi nu numai. Am curăţat, să spunem, sistemul din acest punct de vedere şi sperăm ca în viitor să nu se mai întâmple".

Corecţiile aplicate au avut în vedere în principal deficienţe înregistrate în procesul de achiziţii. Nivelul corecţiilor este de 10% pentru axa 2 (aplicat la contractele de achiziţii încheiate până la 1 octombrie 2011), de 25% pentru axa 3 (la contractele de achiziţii încheiate până la 1 octombrie 2011) şi de 5% pentru axa 4.

Principalele nereguli identificate au vizat procedurile de achiziţii, aspecte legate de îndeplinirea indicatorilor de realizare asumaţi iniţial, dar şi de încadrarea eronată a unor cheltuieli neeligibile în categoria celor eligibile.

La finalul lunii iulie, gradul de absorbţie a fondurilor UE prin POS CCE se ridica la 14,45%.

Principalele aspecte care îngreunează absorbţia de fonduri structurale sunt capacitatea administrativă redusă a instituţiilor implicate în gestionarea POSCCE, dar şi a beneficiarilor, în special IMM; reticenţa băncilor în acordarea de credite pentru cofinanţarea proiectelor; erorile în implementarea proiectelor datorate în principal unui management de proiect defectuos, care conduc la întârzieri şi corecţii.

Reprezentanţii Ministerului Economiei ne-au precizat că principalele măsuri avute în vedere pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor alocate prin POS CCE vizează accelerarea plăţilor către beneficiari, creşterea gradului de contractare, simplificarea procedurilor referitoare la verificarea cererilor de rambursare, acceptarea de cereri de plată (pentru plata directă a facturilor beneficiarilor publici), verificarea ex-ante a procedurilor de achiziţie (anterior depunerii cererilor de rambursare).

Până în data de 2 octombrie 2013, pot fi depuse proiecte pentru contractarea de finanţări prin intermediul POS CCE, operaţiunea 1.3.3. "Sprijin pentru integrarea întreprinderilor în lanţurile de furnizori sau clustere". Valoarea apelului este de 89 milioane de lei, potrivit MFE.

În cadrul acestei operaţiuni pot fi depuse proiecte destinate clusterelor emergente, respectiv proiecte destinate clusterelor inovative. Durata de implementare poate fi de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare, cu condiţia ca implementarea proiectului să fie finalizată până la data de 31 iulie 2015.

Tot pentru contractarea de fonduri europene prin intermediul POS CCE mai pot fi depuse până pe 19 august proiecte în cadrul altor două apeluri. Astfel, în cadrul Operaţiunii 2.2.1 "Dezvoltarea infrastructurii de Cercetare-Dezvoltare existente şi crearea de noi infrastructuri de Cercetare-Dezvoltare", valoarea apelului deschis este de 400 milioane de lei. În acelaşi timp, în cadrul Operaţiunii 2.3.2 "Dezvoltarea infrastructurii de Cercetare-Dezvoltare a întreprinderilor, cu crearea de noi locuri de muncă pentru Cercetare-Dezvoltare", pot fi depuse proiecte în valoare de 100 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb