Naşii vămii

MAKE
Ziarul BURSA #Politică #Contrabanda / 9 februarie 2011

În data de 13 ianuarie 2011, procurorii de la Serviciul teritorial Timişoara al DIICOT au început urmărirea penală împotriva directorului Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, Aurel Mătiuţ, considerându-l implicat în contrabanda cu ţigări la frontiera cu Serbia. În cazul că informaţiile relatate mai jos se dovedesc adevărate, lui Mătiuţ îi revine un rol principal în organizarea contrabandei din vestul ţării.

Aurel Mătiuţ l-a înlocuit în funcţia de director al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara pe Gabriel Moldovan (finul deputatului PD-L Gheorghe Ciobanu, redistribuit ca şef de vamă la Aeroportul din Arad).

Mătiuţ a fost sprijinit să preia Vama Timişoara de Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, care este finul lui Traian Băsescu şi, în acelaşi timp, naşul unuia din copiii ministrului de Interne, Traian Igaş, ministru acuzat de senatorul PSD Valer Marian că guvernează activităţile de contrabandă din vest.

Precizăm că informaţiile care urmează au statut de zvonuri, nefiind confirmate în răstimpul scurt de la momentul la care au fost culese, după operaţiunea de mare amploare a poliţiei, la vămile din Moraviţa, Cruceni, Severin, Deta şi Năidaş; persoanele şi/sau societăţile menţionate au tot dreptul la replică, în vederea căruia ziarul "BURSA" îşi declară întreaga disponibilitate.

Poveştile care urmează sunt marcate de caracteristici ale unui sistem mafiot - naşii vămii.

Aurel Mătiuţ a asigurat "securitatea" contrabandei cu ţigări ascunse în autovehiculele societăţilor deţinute de tatăl său: Euro Expediţii SRL Arad, MLR Spedition Company SRL şi Relmar Company SRL (ultimele două din Chişinău-Criş), dirijând echipele de control vamal să evite abordarea mijloacelor de transport care utilizează Zona Liberă Curtici ca punct de trecere a frontierei. Circa 50.000 euro, lunar, au reprezentat partea lui Mătiuţ din câştigurile obţinute în aceste afaceri, ca şi din protecţia asigurată punctului de lucru din BV Moraviţa al Distribution General Value SRL Bucureşti, care transportă ţigări netimbrate în ţări ale UE.

Biroul Vamal Năidaş

Milioane şi milioane de cartuşe de ţigări netimbrate sunt introduse de circa doi ani prin magazinul "duty-free" de la Năidaş, deţinut de Euro Trade Invest SA Poşta Câlnău (Buzău), sub protecţia vameşilor, care, astfel, au lipsit bugetul de aproximativ 100 de milioane de euro.

Câştigurile totale ale vameşilor s-au ridicat la circa 5-6 milioane de euro, bani împărţiţi frăţeşte, dar şi cu şefii de la centru şi mai sus de ei:

- Inspectorul vamal Gheorghe I. Verdeţ "uita" să scrie procesele verbale de confiscare a ţigărilor de contrabandă şi le vinde ulterior, prin prieteni (aşa face şi controlorul vamal principal Claudiu Iorgovan). Verdeţ a convins mai mulţi traficanţi care operează în Vama Năidaş să achiziţioneze ţigări de la magazinul "duty-free" deţinut de SC Euro Trade Invest SA, pe care să le valorifice pe piaţa autohtonă, câştigul net rezultat fiindu-i înmânat integral. În schimbul acestui serviciu, Verdeţ le-a permis traficanţilor (o anumită perioadă) să introducă ilegal în ţară ţigari netimbrate, de ordinul zecilor de baxuri, fără ca aceştia să fie obligaţi să mai achite alte comisioane.

- Inspectorul vamal Dalibor Iovanovici alcătuieşte echipele de control vamal astfel încât să asigure protecţia traficului cu ţigarete netimbrate, dar se ocupă şi personal cu contrabandă, folosind chiar maşina Autorităţii Naţionale a Vămilor ca să-i aprovizioneze magazinele tatălui său Sretco Iovanovici (magazinele Balcan SRL Moldova Nouă) cu ţigări provenite de la magazinul duty-free din BV Naidăş-Moldova Veche. La fiecare transport, ei câştigă în jur de 1000 de euro.

- Inspectorul vamal Florinel Geo Dărac îşi coordonează subordonaţii din tura sa să cumpere ţigări de la magazinul duty-free al SC Euro Trade Invest SA pe care le comercializează ilegal. Cu banii câştigaţi astfel, începând din luna februarie 2010, cu sprijinul cumnatului său, Gheorghe D. Verdeţ (şeful Serviciului Brigăzi Mobile din cadrul DRAOV Timişoara), Dărac a încercat să-l mituiască pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor Radu Traian Mărginean, ca să-l numească şef al Vămii Moraviţa.

- Inspectorul vamal Camelia Mihăilă (căsătorită cu Cristinel Mihăilă, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa) este plătită de contrabandişti ca să le permită introducerea ilegală în ţară a unor importante cantităţi de ţigări de la magazinul duty-free amplasat în Vama Naidăş.

- Controlorul vamal Maria Ranga şi inspectorul Claudiu Bojidar Barbuli au semnalat contrabandiştilor momentele "libere" pentru introducerea ilegală în ţară a ţigărilor netimbrate, astfel încât să evite verificările programate.

Valer Marian: "Urmează descinderi în judeţele Satu Mare şi Maramureş"

ICCJ a respins contestaţiile poliţiştilor de frontieră de la Siret, arestaţi pentru corupţie

Acţiunile de la vămile Siret, Stamora - Moraviţa şi Naidaş - episodul "Sacrificarea pionilor"

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Nu conteaza "ratiunea de stat" pentru care-i aresteaza,conteaza ca-i aresteaza (cita ticalosie!, cum de mai avem de mincare in tara asta?!).

    Noroc cu Franta si Germania,daca nu ne puneau la zid,mergeam asa mai departe.Zvonuri erau de mult si unde e zvon este si ceva adevar.Cred ca reteaua mergea spre mai sus.

    1. Vom merge mai departe si asa; ceea ce se schimba este doar garnitura.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb