NVIDIA Geforce 3D Vision este susţinută de comunitatea dezvoltătorilor de jocuri

F.A
Ziarul BURSA #Companii #IT / 9 martie 2009

NVIDIA Corporation, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunţă că tehnologia NVIDIA GeForce 3D Vision , prima soluţie 3D stereo de înaltă definiţie pentru utilizatorii finali, a fost aclamată de principalii dezvoltatori din industria jocurilor. Designerii, artiştii, dezvoltatorii şi toate forţele creative din spatele industriei jocurilor au avut oportunitatea să testeze tehnologia 3D Vision, pe care au întâmpinat-o unanim cu multe laude. Tehnologia este demonstrată, în prezent, la târgul CeBIT din Hanovra, Germania.

Punând bazele unui nou segment de consumatori care agreează divertismentul 3D pe computerele personale de acasă, 3D Vision este o soluţie formată dintr-o pereche de ochelari stereoscopici wireless, un emiţător de mare putere IR şi o aplicaţie software avansată care transformă în mod automat sute de jocuri pentru PC în experienţe 3D totale. Concepută pentru monitoarele şi televizoarele care rulează la 120Hz şi mai mult, 3D Vision permite afişarea unor imagini clare, nedistorsionate care vor crea o experienţă cu totul nouă în vizualizarea jocurilor 3D, filmelor 3D şi fotografiilor 3D.

Pentru mai multe detalii legate de tehnologia 3D Vision şi alte ştiri de la târgul CeBIT 09, vă rugăm să vizionaţi seria zilnică de videoclipuri la www.youtube.com/user/nvidia.

Opinii ale comunităţii internaţionale a dezvoltatorilor despre tehnologia 3D Vision:

"Mă aşteptam la o îmbunătăţire marginală a generaţiei precedente de soluţii 3D, însă ce am văzut mi-a schimbat total opinia - imagini 3D deosebit de clare, fără distorisiuni sau umbre! M-a făcut să rânjesc de la o ureche la cealaltă," a declarat Stephen Viljoen, Chief Operating Officer, Slightly Mad Studios, dezvoltatorul viitorului joc Electronic Arts, Need for Speed: Shift. "Pentru prima dată, tehnologia permite o sesiune completă de joc, fără efecte secundare."

"Lumea lui Nero şi lui Dante din jocul Devil May Cry prinde viaţă atunci când este jucat folosind tehnologia 3D Vision," a declarat Jun Takeuchi, General Manager al Departamentului R&D Strategic Planning din cadrul Capcom. "Experienţa este absolut uluitoare, de aceea vom folosi tehnologia stereoscopică în titlurile noastre viitoare."

"THQ este un susţinător convins al jocurilor pe PC, dezvoltând titluri precum Warhammer 40k: Dawn of War 2 şi franciza Company of Heroes," a declarat Roy Tessler, Senior Vice President al Studiourilor de Producţie din cadrul THQ. "Suntem impresionaţi de tehnologia NVIDIA 3D Vision şi suntem nerăbdători să o integrăm în viitoare tiluri care vor oferi efecte imersive complete."

"Experienţa de joc oferită de Spore cu 3D Vision reprezintă o evoluţie remarcabilă a performanţelor oferite," a declarat Lucy Bradshaw, General Manager al Maxis. "Este ceva intrinsec valoros în felul în care îţi poţi urmări creaturile evoluând şi interacţionând într-un mediu 3D realist."

"Gaming-ul 3D? Credeam că am mai auzit de aşa ceva, până să vedem exact cum rulează jocurile noastre cu tehnologia NVIDIA 3D. Nimic nu te poate pregăti pentru şocul iminent - trebuie într-adevăr să vezi pentru a crede," a declarat Pete Lake, Senior Producer al Burnout Paradise The Ultimate Box în cadrul Criterion Games. "Traficul rutier năvăleşte spre tine ca şi cum ai sta exact în faţa lui - accelerează o motocicletă şi te vei găsi aplecat pe spate! Partea dificilă este să nu te întinzi să atingi lucrurile care ies din ecran, atât de realist este totul!"

"Întotdeauna urmărim să vedem care este următoarea tehnologie revoluţionară," a declarat Darryl Still, International Publishing Director în cadrul 1C Publishing. "Am fost fascinat de experienţa care îţi oferă o imersiune totală oferită de tehnologia 3D Vision, şi sunt convins că şi utilizatorii vor simţi acelaşi lucru."

"NVIDIA 3D Vision este cu mult mai avansată decât orice altă soluţie 3D pe care am testat-o," a declarat Niklas Westberg, Technical Director, Massive Entertainment, o companie Ubisoft.

"Unul din cele mai interesante aspecte ale tehnologiei NVIDIA GeForce 3D Vision este că transformă experienţa reluării jocurilor în ceva cu adevărat plăcut. Ai ocazia să înţelegi jocurile preferate chiar mai bine - te poţi implica şi mai mult în aceste jocuri şi te poţi bucura de experienţa 3D. Tehnologia NVIDIA 3D Vision îi determină pe utilizatori să reia complet jocurile de la început pentru a descoperi ce au pierdut la prima rundă," a declarat Bartosz Brzostek, CTO al Metropolis Software. "Cum urmărim să le oferim jucătorilor o experienţă nouă cu fiecare joc, colaborăm strâns cu NVIDIA pentru susţinerea tehnologiei 3D Vision."

"Succesul jocului The Witcher se datorează în primul rând experienţei care te acaparează într-o lume fantastică medievală, deosebită de ceea ce oferă oricare alt RPG. Cu ajutorul tehnologiei NVIDIA GeForce 3D Vision, atmosfera extraordinară a jocului este dusă la un nivel cu totul nou - fără niciun efort din partea noastră," a declarat Adam Kiciñski, CEO, CD Projekt RED. "Suntem entuziasmaţi de potenţialul acestei tehnologii, iar designerii şi artiştii noştri abia aşteaptă să optimizeze viitoarele jocuri."

Despre NVIDIA

NVIDIA (Nasdaq: NVDA) este liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală şi compania care a inventat unitatea de procesare grafică (GPU), un procesor foarte performant care generează o grafică uimitoare pentru staţiile de lucru, computerele personale, consolele de jocuri şi dispozitivele mobile. NVIDIA deserveşte atât industria de divertisment şi segmentul utilizatorilor individuali prin produsele sale GeForce, cât şi segmentul profesional, de design şi vizualizare prin produsele sale Quadro şi domeniul foarte performant de procesare cu ajutorul produselor sale Tesla. NVIDIA are sediul în Santa Clara, California şi are birouri în Asia, Europa şi America. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.nvidia.co.uk

Anumite declaraţii din acest comunicat de presă care includ, dar nu se limitează la caracteristici, beneficii, capacităţi, utilizare şi performanţă ale unităţilor de procesare vizuală NVIDIA GeForce, ale tehnologiei NVIDIA 3D Vision, NVIDIA PhysX, şi impactul tehnologiei stereospocie asupra jocurilor video, sunt declaraţii care sunt supuse riscurilor şi nesiguranţei care ar putea face ca rezultatele să fie material diferite de aşteptări. Factori importanţi care pot cauza ca rezultatele actuale să fie diferite de aşteptări includ: pierderea performanţei atunci când tehnologiile sunt înglobate; întârzieri în creşterea cotei de piaţă dorite; defecte de software; aprecierea de către piaţă sau de către clienţi a produselor competitorilor; impactul dezvoltării tehnologice şi a produselor competitive; adoptarea procesoarelor (CPU) pentru procesarea paralelă; dependenţa de alţi producători; evoluţia generală a pieţei; schimbări în standardele din industrie şi interfeţe şi alte riscuri detaliate din când în când în rapoartele din dosarele NVIDIA către Comisia de Valori Mobiliare care includ Formularul 10-Q pentru anul fiscal care a luat sfârşit la 26 Octombrie 2008. Copii după aceste rapoarte se găsesc pe site-ul nostru şi pot fi accesate gratuit. Aceste declaraţii vorbesc numai la data prezentului document şi , cu excepţia situaţiilor cerute de lege, NVIDIA nu îşi asumă nicio obligaţie de a le actualiza, în eventualitatea unor evenimente sau circumstanţe ulterioare.

Copyright © 2009 NVIDIA Corporation. Toate drepturile rezervate. NVIDIA, logo-ul NVIDIA, PhysX, GeForce, Quadro, Tesla şi CUDA sunt mărci înregistrate ale corporatiei NVIDIA în Statele Unite ale Americii şi/sau alte ţări. Toate celelalte denumiri de companii şi/sau produs pot fi mărci înregistrate ale respectivilor proprietari cărora le sunt asociate. Dotările, preţurile, specificaţiile şi disponibilitatea pot fi modificate fără o avertizare prealabilă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb