PREMIERUL POLONIEI: "Standardele duble de calitate pentru alimente sunt inacceptabile"

ANDREEA STOICA
Internaţional #Agro-alimentar / 14 octombrie 2017

"Standardele duble de calitate pentru alimente sunt inacceptabile"

Discriminarea deliberată a consumatorilor de alimente din Europa Centrală şi de Est (CEE) este inacceptabilă, a afirmat, ieri, premierul polonez Beata Szydlo, la summitul Grupului de la Vişegrad (V4 - Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia), intitulat: "Pentru o calitate egală a produselor pentru toţi", transmit PAP şi MTI.

Oficiali ai Comisiei Europene sunt prezenţi la Bratislava, la summitul dedicat consumatorilor, o reuniune ministerială la nivel înalt, a cărei temă este dublul standard de calitate la produsele alimentare, potrivit News.ro.

În urma efectuării unor cercetări, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia şi Slovacia au sesizat anul trecut Comisia Europeană privind standardele duble ale calităţii produselor vândute de unele companii în est, faţă de cele din vest.

Oficialul polonez a declarat: "Discriminarea deliberată a consumatorilor pe baza ţării lor de origine este inacceptabilă şi avem dreptul să ne aşteptăm la tratamentul egal pe care îl merităm de la partenerii noştri din UE, inclusiv instituţiile UE".

Acesta a adăugat: "Salutăm decizia CE de a începe activitatea de clarificare a problemei dublelor standarde la calitatea alimentelor".

Prezent la reuniunea de la Bratislava, premierul Ungariei, Viktor Orban, a apreciat că economia Europei se bazează pe încrederea între state, iar Europa Centrală este în mod deosebit "sensibilă" la problema dublelor standarde din cauza trecutului său comunist.

Marile companii internaţionale "i-au indus în eroare" pe consumatorii din Europa Centrală cu "meschinăria demoralizatoare", a declarat Orban. Calitatea produselor similare distribuite în Europa Occidentală este în proporţie de 70% diferită de cea a produselor vândute în Ungaria, a explicat premierul, citând analizele efectuate anul acesta în ţara sa.

Problema nu este specifică Ungariei sau Europei Centrale, a precizat Orban, citându-l pe Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, care a declarat: "Europa nu trebuie să aibă consumatori de categoria a doua".

În acest context, premierul Ungariei a cerut instituţiilor UE "să protejeze şi să impună" respectarea legislaţiei UE.

Această problemă preocupă şi autorităţile din România. În perioada 19 - 26 iunie 2017, o echipă formată din specialişti ai Ministerului Agriculturii, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a deplasat la Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) şi Bruxelles (Belgia). Delegaţia României a prelevat produse alimentare din magazinele care au fost selectate în funcţie de prezenţa lor în statele menţionate şi în România, precum şi de produsele identice care se regăsesc pe rafturile magazinelor din ţările vizate: Lidl - Germania şi Olanda; Kaufland - Germania; Belgia - Delhaize (Mega Image - România).

Studiul comparativ realizat pe alimente susceptibile de dublu standard a scos în evidenţă diferenţe la 9 dintre cele 29 de probe analizate, a declarat, la finele lunii iulie, Rodica Tănăsuică, director al Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară. Datele prezentate de specialistul institutului arată diferenţe faţă de valorile calorice înscrise pe etichete, dar şi faţă de calitatea produselor din alte ţări, respectiv a nivelului proteinelor sau a conţinutului de grăsime, dar şi la clorura de sodiu şi aditivi alimentari.

Ministrul român al Agriculturii, Petre Daea, a subliniat: "Întrebarea care se pune la această dată este cum valorificăm rezultatele analizelor de laborator. Şi prima obligaţie pe care am avut-o, o avem şi o vom avea în continuare este de a informa opinia publică. De aceea, am socotit necesar ca imediat când s-au definitivat aceste analize să le transmitem opiniei publice prin dumneavoastră. Al doilea lucru, transmitem imediat, în această seară, Comisiei Europene aceste rezultate pe care noi le-am obţinut pe procedurile care v-au fost prezentate, solicitând Comisiei Europene să accelereze procesul de reglementare în aşa fel încât să putem avea instrumente şi juridice şi proceduri unitare pentru a putea analiza oricând oriunde şi în orice ţară o situaţie privind dublul standard, pentru că, repet, la această dată nu este reglementat".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb