PROIECT LEGISLATIV: Întreprinderile ar putea fi scutite de impozitul pe venit, în primul an fiscal

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Legislatie / 20 noiembrie 2013

Întreprinderile ar putea fi scutite de impozitul pe venit, în primul an fiscal

Pârvan: "Proiecte de susţinere a IMM mai există, dar sunt insuficient finanţate"

Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) ar putea fi scutite de impozitul pe venitul realizat pentru primul an fiscal de la înregistrarea la Registrul Comerţului, potrivit unui proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM.

Acesta arată că întreprinderile mici şi mijlocii vor fi obligate ca, în anul respectiv, să-şi menţină activitatea şi să obţină, în fiecare dintre următorii doi ani (cel puţin) după obţinerea facilităţii, venituri din exploatare, în cotă de cel puţin 50% din totalul veniturilor realizate în primul an fiscal.

IMM ar putea fi scutite de la plata impozitului pe profitul realizat în anul fiscal de referinţă, cu obligativitatea reinvestirii integrale a acestuia în următorul an fiscal, în acelaşi sector de activitate.

Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), opinează că această prevedere nu va fi aprobată, întrucât ar putea distorsiona piaţa şi ar conduce la o concurenţă neloială.

Domnia sa ne-a precizat: "Singurul lucru care se face în alte ţări este că firmele care au o anumită cifră de afaceri şi se încadrează sub un anumit număr de angajaţi nu plătesc impozit, în condiţiile în care plătesc taxe pentru cei câţiva salariaţi, iar pe parcursul ciclului de producţie de asemenea achită diverse impozite la stat".

Astfel de proiecte de susţinere a sectorului IMM mai există, dar sunt insuficient finanţate, lucru care le face inutile, este de părere Cristian Pârvan, care a adăugat: "Problema este că sunt foarte multe instrumente de finanţare folosite necorespunzător. Toate băncile accesează linii pentru finanţarea IMM, dar nu utilizează banii în acest scop".

Proiectul postat spre dezbatere pe site-ul Ministerului Economiei mai prevede ca, pentru primul an fiscal de la înregistrarea la Registrul Comerţului, microîntreprinderile şi întreprinderile mici să beneficieze de reducerea cu 50% a contribuţiilor de asigurări sociale pentru maxim patru angajaţi cu vârsta sub 25 de ani sau de peste 55 de ani, precum şi pentru acelaşi număr de lucrători necalificaţi cu vârsta cuprinsă între 25 şi 55 de ani, angajaţi cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată.

Dacă iniţiativa legislativă va fi aprobată, anual vor fi alocate fonduri în valoare de 0,5% din PIB pentru finanţarea programelor de dezvoltare şi a măsurilor de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi, precum şi pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, la nivel naţional şi local. În prezent, acest ajutor este de 0,2% din PIB.

Actuala Lege din domeniu a fost elaborată în conformitate cu prevederile Cartei europene pentru întreprinderile mici, întocmită de Consiliul Afaceri Generale de la Lisabona, la data de 13 iunie 2000.

Comisia Europeană a recomandat tuturor statelor membre să acorde atenţia necesară transpunerii în legislaţia naţională a Small Business Act for Europe.

În actualul context economic, intern şi internaţional, se impune transpunerea în legislaţia românească a Small Business Act, prin adoptarea unui act normativ privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, care să permită implementarea celor zece principii şi a măsurilor de operaţionalizare a acestora.

Printre acestea se numără crearea unui mediu în care întreprinzătorii şi întreprinderile familiale să poată prospera şi unde spiritul antreprenorial este recompensat; asigurarea posibilităţii pentru întreprinzătorii cinstiţi care au dat faliment de a beneficia, în mod rapid, de o a doua şansă; adaptarea instrumentelor puterilor publice la nevoile IMM; facilitarea accesului IMM la finanţare şi punerea în aplicare a unui cadru juridic şi comercial care să favorizeze punctualitatea plăţilor cu ocazia tranzacţiilor comerciale; sprijinirea IMM pentru a beneficia mai mult de oportunităţile oferite de piaţa unică; promovarea ameliorării competenţelor în interiorul IMM şi a tuturor formelor de inovaţie.

Prezentul proiect de act normativ urmăreşte sprijinirea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea mediului de afaceri, adaptarea la realităţile româneşti şi transpunerea principiilor Small Business Act, care mai vizează, printre altele, efectuarea inspecţiei fiscale la întreprinderile mici şi mijlocii, de regulă, o singură dată într-o perioadă de trei ani, motivat de faptul că aceste întreprinderi au un număr mic de personal, iar controalele frecvente creează dificultăţi în desfăşurarea activităţii acestora.

Sprijinirea dezvoltării continue a sistemului educaţional de promovare a culturii şi competenţelor antreprenoriale; sprijinirea şi susţinerea formării profesionale a adulţilor în vederea creşterii calităţii resursei umane necesare IMM; acordarea de facilităţi fiscale IMM pentru primul an fiscal de la înregistrarea în Registrul Comerţului; sprijinirea nevoilor de finanţare a IMM prin diverse instrumente investiţionale şi vehicule financiare sunt câteva dintre prevederile iniţiativei.

Scopul proiectului de act normativ constă în sprijinirea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, a menţinerii şi creării de locuri de muncă.

Documentul subliniază că este necesară şi facilitarea implementării în România a Strategiei Europa 2020, prin valorificarea, în mai mare măsură, a potenţialului IMM de a crea locuri de muncă şi de a realiza creşteri favorabile incluziunii sociale.

În ţara noastră, sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii a crescut, conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, de la 693.857 de companii active (la sfârşitul anului 2012) până la 714.490 de astfel de societăţi (la 31 august 2013), reprezentând 99,72% din totalul firmelor.

IMM-urile au 2.574.306 de salariaţi, asigurând peste 58,94% din totalul locurilor de muncă şi realizează o cifră de afaceri de 644,23 miliarde lei, ceea ce înseamnă mai mult de 59% din cifra de afaceri a tuturor întreprinderilor.

Din totalul întreprinderilor mici şi mijlocii, 89,79% sunt microîntreprinderi, 8,4% sunt întreprinderi mici şi 1,53% - întreprinderi mijlocii.

Datorită creşterii numărului IMM în ţara noastră, a scăzut decalajul nostru faţă de media Uniunii Europene în privinţa numărului de întreprinderi mici şi mijlocii la mia de locuitori, ajungând la 34,6 faţă de 42 - numărul de IMM/mia de locuitori valabil de la nivel comunitar.

Creşterea volumului de investiţii în sectorul productiv, precum şi încurajarea accesului IMM pe piaţa unică şi pe terţe pieţe poate conduce la reducerea decalajelor de competitivitate pe care acestea le înregistrează faţă de întreprinderile Uniunii Europene, precum şi la alinierea întreprinderilor româneşti la standardele comunitare, potrivit proiectului. Îmbunătăţirea accesului la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii pe o piaţă financiară competitivă constituie, de asemenea, o prioritate la nivelul Uniunii Europene, dar şi o componentă esenţială a strategiei naţionale de sprijinire a dezvoltării IMM şi de îmbunătăţire a mediului de afaceri.

Potrivit proiectului de act normativ, Guvernul şi autorităţile publice competente au obligaţia iniţierii şi desfăşurării de acţiuni care să asigure sprijinirea dezvoltării continue a sistemului educaţional de promovare a culturii şi competenţelor antreprenoriale, prin:

- întărirea cooperării la nivel guvernamental între structurile care gestionează politicile de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi instituţiile care gestionează politica de educaţie la diferite niveluri, precum şi cu organizaţiile reprezentative ale mediului de afaceri;

- sprijinirea parteneriatului între mediul de afaceri şi sistemul educaţional în scopul corelării ofertei de formare profesională cu cererea de pe piaţa muncii şi includerea unui capitol referitor la educaţia antreprenorială în strategia naţională de învăţare pe tot parcursul vieţii, realizată în parteneriat cu organizaţiile reprezentative ale mediului de afaceri;

- realizarea de programe speciale de formare antreprenorială pentru femeile interesate să intre în afaceri şi a unor programe de mentorat pentru femeile întreprinzători în vederea creşterii competitivităţii antreprenoriale şi manageriale a acestora;

- organizarea de cursuri de formare antreprenorială;

- organizarea şi desfăşurarea, la nivel central şi local, de activităţi de cunoaştere şi de promovare, inclusiv prin mass-media, a exemplelor de bune practici în domeniul antreprenoriatului, etică şi performanţă în afaceri, sub forma unor reuniuni specifice;

- stimularea comportamentului etic şi a responsabilităţii sociale în afaceri a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb