PROIECT MFP a stabilit bugetele anuale pentru restituirea a 4 eurocenţi din acciza la motorină către transportatorii rutieri

A.C.
Companii #Transporturi / 14 octombrie 2014

Bugetul pentru 2014 al schemei de ajutor de stat pentru transportatorii rutieri licenţiaţi privind returnarea a 4 eurocenţi din acciza pentru motorină va fi de 40 de milioane de lei (8,44 milioane de euro), potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat, azi, de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Proiectul de act normativ aduce o serie de modificări în scopul aplicării mai eficiente a schemei de ajutor de stat şi vizează, în principal, două aspecte: asigurarea finanţării schemei de ajutor de stat şi flexibilizarea condiţiilor de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească transportatorii rutieri licenţiaţi care beneficiază de returnarea celor 4 eurocenţi pentru fiecare litru de motorină, accesând această schemă de ajutor de stat.

''Astfel, prin proiectul de act normativ, se stabileşte că bugetul anual al schemei de ajutor de stat, credite de angajament şi bugetare, va fi prevăzut la o poziţie distinctă în cadrul bugetului Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni Generale, cu încadrarea în prevederile bugetare aferente Programului «Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor pentru investiţii», după cum urmează: pentru anul 2014, credite de angajament şi bugetare în valoare de 40 de milioane de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 8,44 milioane de euro; pentru anii următori, credite de angajament şi bugetare astfel cum vor fi aprobate prin legile bugetare anuale fără a depăşi 626,5 milioane lei pentru anul 2015, 643,2 milioane lei pentru anul 2016, 661,7 milioane lei pentru anul 2017, 680,7 milioane lei pentru anul 2018, respectiv 369,5 milioane lei pentru anul 2019", arată MFP.

O altă modificare se referă la stabilirea perioadei pentru care vor fi procesate cererile de restituire de accize, respectiv plata ajutorului de stat se va realiza până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, fiind necesară o perioadă de timp pentru procesarea cererilor de restituire depuse în trimestrul I 2019.

Potrivit MFP, această prevedere este necesară întrucât în Ordonanţa de urgenţă nr. 14/2014 se prevede că restituirea de accize se realizează pentru motorina achiziţionată între data intrării în vigoare a HG 537/2014 şi 31 martie 2019 inclusiv.

Proiectul de Hotărâre de Guvern include, de asemenea, o serie de modificări privind clarificarea şi flexibilizarea condiţiilor de eligibilitate pentru transportatorii rutieri licenţiaţi care pot aplica pentru această schemă de ajutor de stat.

Astfel, operatorii economici care au creanţe de recuperat de la bugetul de stat - de exemplu TVA de rambursat - dar, în acelaşi timp, au şi datorii, vor fi eligibili pentru a aplica în scopul restituirii accizei, în măsura în care datoriile acestora sunt mai mici decât creanţele asupra bugetului de stat. Situaţia trebuie dovedită de certificatele de atestare fiscală.

Totodată, a fost menţinută drept condiţie de eligibilitate pentru operatorii din transport rutier interdicţia de a avea restanţe la bugetul general consolidat, la momentul înregistrării acestora în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize. Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, se elimină condiţia de a nu înregistra restanţe bugetare la momentul efectuării rambursării de accize dintre condiţiile de eligibilitate, această dovadă fiind necesară numai la momentul depunerii cererii de restituire de accize.

Proiectul de act normativ aduce clarificări şi în ceea ce priveşte condiţia de eligibilitate a operatorilor economici care, la un moment dat, au fost declaraţi inactivi. Proiectul de HG precizează explicit că un operator care a avut o perioadă de inactivitate şi a fost declarat ca atare, dar şi-a reluat activitatea şi, în momentul înregistrării în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize, devenise din nou activ, va putea fi eligibil pentru a obţine returnarea accizei de 4 eurocenţi pentru fiecare litru de motorină.

De asemenea, în scopul aplicării unui tratament unitar tuturor operatorilor economici, indiferent dacă sunt licenţiaţi în România sau în alte state membre, condiţiile de eligibilitate care stabilesc că operatorii economici nu trebuie să se afle în procedură de executare silită, faliment, orice formă de reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare, respectiv nu trebuie să intre în categoria întreprinderilor în dificultate, sunt stabilite şi în sarcina operatorilor economici din UE.

Proiectul de hotărâre va fi transmis spre analiză şi aprobare Guvernului.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb