Studiu: Contrabanda cu ţigarete din România a scăzut uşor în luna mai, la 15,1%

Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 28 iunie 2017

Ţigările provenite din contrabandă au reprezentat în luna mai 15,1% din piaţa românească, în scădere de la 15,2% în martie sau 16,2% în ianuarie, în condiţiile în care autorităţile au intensificat activităţile de control din vămi, potrivit unui studiu publicat marţi, realizat de compania de cercetare Novel Research şi finanţat de companii din industria tutunului. Studiul revlevă că Moldova, regiunea în care contrabanda cu ţigări din Ucraina este larg răspândită, înregistrează o scădere a ţigaretelor vândute ilegal, în timp ce regiunea Nord-Vest (nordul Transilvaniei, care are două judeţe frontaliere cu Ucraina) se confruntă cu o creştere a contrabandei.

În 2016, contrabanda cu ţigări a ajuns la o pondere de 16,8% din piaţa totală a României, cel mai ridicat nivel din 2010.

În cele şase judeţe moldoveneşti din regiunea Nord-Est s-a înregistrat şi în luna mai 2017 cel mai ridicat nivel al contrabandei, de 37,3% din piaţă, însă procentul a scăzut semnificativ, cu 5,7 puncte procentuale faţă de nivelul atins în martie 2017.

Urmează regiunile Sud-Vest Oltenia (20,8%) şi Vest (18,2%), care au înregistrat în luna mai uşoare scăderi faţă de cifrele din martie.

După Moldova, cea mai substanţială scădere a pieţei ilicite s-a înregistrat în martie în regiunea de sud a ţării (Sud Muntenia), cu 1,5 puncte procentuale, la 1,6%, însă regiunea nu se învecinează cu cu nicio ţară de provenienţă a ţigărilor de contrabandă (Ucraina, Republica Moldova sau Serbia).

La polul opus, în regiunea Nord-Vest, care cuprinde şase judeţe din nordul Ardealului (inclusiv Maramureş şi Satu Mare, care au frontiere cu Ucraina), ţigările de contrabandă au crescut în două luni cu 5,6 puncte procentuale, la 18,7% din piaţă.

De asemenea, contrabanda cu ţigări a crescut în judeţele din regiunea Sud-Est (+2,4 pp, la 9,5%) şi din regiunea Centru (+1,2 pp, la 1,4%).

Din punct de vedere al provenienţei, categoria "cheap whites" a continuat să deţină şi în luna mai cea mai mare pondere (58,2%), urmată de produsele provenite din Republica Moldova (22,4%, în scădere cu 2,1 puncte procentuale comparativ cu martie 2017) şi Ucraina (15,7%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale). Ponderea produselor provenite din Serbia a urcat la 0,6%.

Potrivit producătorilor de ţigări, citaţi de News.ro, contrabanda ridicată este explicată de dezorganizarea din cadrul autorităţilor vamale din subordinea Fiscului, unde scanerele cumpărate pentru depistarea produselor de contrabandă sunt nefolosite.

"În condiţiile în care echipele mobile nu sunt suficiente, iar scanerele din punctele vamale sunt nefuncţionale din cauza nealocării de fonduri pentru mentenanţă, situaţie semnalată recent şi de ANAF, câinii special instruiţi pentru depistarea ţigaretelor ilegale rămân cel mai eficient mijloc de luptă împotriva contrabandei. Echipele canine sunt foarte eficiente şi au un rol important în prevenirea comerţului ilicit", a declarat directorul pentru corporate affairs & communications din cadrul JTI România, Moldova şi Bulgaria, Gilda Lazăr.

În 13 iunie, conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că sesizează organele de urmarire penală după ce, în urma unor controale, a descoperit că doar unul din 15 scanere ale Direcţiei Generale a Vămilor plasate în punctele de frontieră este funcţional, iar direcţia de control din ANAF a constatat neregularităţi cu privire la încheierea şi derularea contractului de mentenanţă pentru aceste scanere.

În 2016, statul a pierdut circa 672 milioane de euro din cauza contrabandei cu ţigarete, potrivit estimărilor jucătorilor din piaţă.

Sectorul tutunului este considerat al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier. În 2015, companiile de tutun au virat la buget circa 3 miliarde de euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii.

Cei mai importanţi jucători din industria tutunului, activi în România, sunt British American Tobacco (BAT), JTI, Philip Morris International şi Imperial Tobacco.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb