TABAC 2014 / CONSULTANŢĂ JURIDICĂ Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul procedurilor de vămuire

Activitatea de contrafacere, inclusiv producerea şi comercializarea mărfurilor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală vizează aproape orice fel de tipuri de produse care se bucură de succes în rândul consumatorilor, începând cu îmbrăcăminte, parfumuri, electronice şi terminând cu "regina" produselor contrafăcute (în special în România) - ţigaretele. În ultimii ani, piaţa din Uniunea Europeană a cunoscut o invazie tot mai mare a produselor contrafăcute, provenind, în marea lor parte, din ţări terţe renumite deja prin cantităţile de mărfuri contrafăcute pe care le generează.

Date fiind efectele contrafacerii (potrivit unui raport OCDE din 2009, pierderile anuale suferite de agenţii economici din UE erau de aproximativ 250 miliarde de euro), precum şi amploarea acestui fenomen, a fost necesară o abordare unitară / coordonată a problematicii la nivelul întregii Uniuni Europene. Soluţia propusă în acest sens a fost să se instituie o serie de instrumente legale care să împiedice introducerea acestor produse pe teritoriul Uniunii Europene, chiar şi atunci când există doar suspiciuni cu privire la existenţa unui caz de contrafacere.

Astfel, încă din 2003, la nivelul Comunităţii Europene, a fost instituit un cadru legal (Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 din 22 iulie 2003) ce a permis intervenţia autorităţilor vamale din Statele Membre în colaborare cu titularii drepturilor de proprietate intelectuale încălcate împotriva mărfurilor suspectate ca aducând atingere drepturilor lor de proprietate intelectuală.

În ceea ce priveşte ţara noastră, România a adoptat, chiar înainte de a deveni Stat Membru UE, Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, prin care a transpus în dreptul intern regulile instituite prin instrumentele unionale.

În prezent, Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 din 22 iulie 2003 menţionat anterior este abrogat, aplicându-se, de la 1 ianuarie 2014, Regulamentul (UE) nr. 608/2013. Acest act normativ aduce câteva îmbunătăţiri cadrului juridic european aplicabil până acum (cum ar fi extinderea drepturilor de proprietate intelectuală protejate, aplicarea obligatorie la nivelul UE a procedurii simplificate de distrugere, instituirea unei proceduri de distrugere a unor transporturi mici chiar fără necesitatea efectuării unor analize privind autenticitatea mărfurilor reţinute).

Pe scurt, procedura instituită de Regulamentul (UE) nr. 608/2013 presupune următoarele:

- Titularul unui drept de proprietate intelectuală (marcă, brevet de invenţie) poate depune o cerere la autorităţile vamale prin care solicită intervenţia acestora în cazul în care, în cadrul procedurilor de vămuire, se descoperă mărfuri susceptibile a încălca drepturile de proprietate intelectuală ale acestuia;

- Autorităţile vamale, când descoperă mărfuri susceptibile de contrafacere, reţin mărfurile şi notifică titularul mărcii care a depus o cerere de intervenţie sau reprezentantul acestuia cu privire la această reţinere. În cazurile în care nu este depusă o cerere de intervenţie, autorităţile vamale pot totuşi ex officio să facă o notificare, caz în care titularul mărcii trebuie să depună o cerere de intervenţie în cel mult 4 zile lucrătoare de la data notificării. În caz contrar, mărfurile vor fi eliberate;

- Titularul mărcii trebuie să răspundă în cel mult 10 zile lucrătoare la această notificare, precizând dacă mărfurile sunt sau nu contrafăcute (având posibilitatea să solicite extinderea acestui termen cu încă 10 zile lucrătoare). Titularul mărcilor susceptibile de contrafacere are dreptul să inspecteze produsele reţinute şi să solicite mostre ale acestora pentru scopul analizei sale;

- Dacă, urmare a analizei, titularul drepturilor de proprietate intelectuală încălcate constată că mărfurile reţinute sunt contrafăcute şi comunică acest lucru autorităţilor vamale în termenul legal, atunci mărfurile sunt confiscate şi sunt distruse sub supraveghere vamală, pe cheltuiala titularului drepturilor de proprietate intelectuală (cu excepţia cazului în care persoana responsabilă de introducerea mărfurilor pe teritoriul UE contestă măsura confiscării şi a distrugerii).

Practic, pentru a da eficienţă acestor măsuri, autorităţile statului trebuie să beneficieze şi de concursul titularilor drepturilor de proprietate intelectuală.

În acest sens, pentru a răspunde în mod prompt cerinţelor procedurale impuse de legislaţia specială, unii titulari de marcă au adoptat chiar proceduri interne specifice. Spre exemplu, societăţile din grupul Philip Morris, unul dintre cei mai mari producători de ţigarete pe plan mondial, acordă un interes deosebit cazurilor de contrafacere de ţigarete descoperite în procedurile de vămuire (inclusiv pe teritoriul României), iar pentru aceasta a implementat un sistem de evidenţă şi raportare a cazurilor de contrafacere foarte minuţios. De asemenea, la fabrica de ţigări din Otopeni, Philip Morris are un laborator de expertiză unde sunt analizate mostrele de ţigarete reţinute de autorităţile vamale din România. Tot acolo, Philip Morris dispune de toate facilităţile necesare derulării în deplină legalitate a procesului de distrugere, desfăşurând de-a lungul timpului, în colaborare cu diverse organe ale statului (poliţie, autorităţi vamale, organe fiscale etc.), numeroase operaţiuni de distrugere a ţigaretelor contrafăcute.

Din păcate, chiar dacă avem acest cadru legal special menit să instituie o procedură simplificată, mai rapidă, de distrugere a mărfurilor constatate ca fiind contrafăcute, eficienţa acesteia este, în practică, diminuată, cel puţin atunci când vorbim de ţigarete contrafăcute. În cazul acestor produse, în medie, distrugerea se realizează într-o perioadă de 12 până la 18 luni de la momentul reţinerii. S-a constatat că această întârziere este cauzată, în principal, de următoarele aspecte:

- De cele mai multe ori, în momentul în care sunt descoperite mărfuri contrafăcute, autorităţile statului demarează în paralel acţiuni penale împotriva autorului contrafacerii sau a persoanei responsabile de introducerea mărfurilor pe teritoriul României (inclusiv pentru încălcarea legislaţiei fiscale). În acest context, organele de urmărire penală dispun, de regulă, măsuri asigurătorii cu privire la mărfurile reţinute de autorităţile vamale (sechestru). Astfel, până la ridicarea măsurilor asigurătorii, ţigaretele nu mai pot fi distruse. Totuşi, potrivit legii, desfăşurarea normală a procesului penal nu este condiţionată de instituirea unor astfel de măsuri. Organele de urmărire penală ar putea să păstreze ca material probator câteva mostre ale produselor contrafăcute, restul produselor putând fi distruse chiar şi până la emiterea unei soluţii de către instanţele de judecată. În practică, însă, organele de urmărire penală aşteaptă ca instanţa de judecată să se pronunţe cu privire la soarta mărfurilor contrafăcute, iar ţigaretele reţinute sunt astfel blocate în depozitele autorităţilor statului cel puţin pentru un an de zile cât durează, în medie, procesele penale în România;

- În plus, România beneficiază de un cadru legal special privind valorificarea produselor confiscate. Potrivit acestei legislaţii, distrugerea mărfurilor confiscate se poate face doar în prezenţa unei comisii constituită din reprezentanţi ai mai multor autorităţi de stat (direcţii ale finanţelor publice, ANPC, poliţie, agenţii judeţene pentru protecţia mediului). În practică, s-a observat că întrunirea acestei comisii poate să dureze chiar şi câteva luni.

Având în vedere cele de mai sus, credem că, pe lângă îmbunătăţirile aduse cadrului juridic european prin Regulamentul (UE) nr. 608/2013, ar fi oportună şi ajustarea cadrului legal naţional prin stabilirea unor reguli mai clare, nesusceptibile de interpretare şi care să poată înlătura blocajele şi întârzierile întâlnite în practică în procesul de distrugere a mărfurilor contrafăcute.