TOMA PETCU:  Ministerul Energiei va înfiinţa până la jumătatea anului o autoritate care va gestiona apa grea de la RAAN

Andrei Stan
Companii #Energie / 19 martie 2017

O autoritate specială pentru administrarea apei grele produsă de Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, aflată în faliment, va fi înfiinţată "cât de curând", până la jumătatea anului, aceasta urmând să funcţioneze în subordinea Ministerului Energiei, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, ministrul de resort, Toma Petcu.

Petcu a spus: "Trebuie să creăm o autoritate în subordinea Ministerului Energiei care să gestioneze apa grea care se află în stocul RAAN din Drobeta Turnu Severin. Este un subiect de interes naţional. Până la 1 aprilie lichidatorul judiciar (Euro Insol, n.r.) a reuşit să administreze apa grea".

Această autoritate va avea sumele neceare de la bugetul de stat pentru conservarea în condiţiile necesare şi pentru paza acestui produs strategic.

Subiectul a fost discutat până acum la nivel de memorandum, dar urmează "să intre şi deciziile necesare", potrivit ministrului.

Toma Petcu a mai afirmat: "E foarte urgent, e o prioritate pentru noi. Şi într-un termen foarte scurt se va crea această autoritate, cu buget şi tot ce este necesar pentru a funcţiona. Până la jumătatea anului trebuie realizată".

Producţia de apă grea de la RAAN a fost oprită încă din vara anului 2015.

Ministrul a precizat: "Actualul lichidator judiciar, Euro Insol, a reuşit să menţină apa grea, pe costurile lor, în parametrii normali. Dar nu mai pot face acest lucru în continuare, întrucât nu este obligaţia lor. Apa grea este a statului român şi nu este firesc să aibă ei cheltuielile acestea".

Regia a intrat în faliment în ianuarie 2016, după ce intrase în insolvenţă în 2013.

Stocul de apă grea al "Romag Prod" a fost transferat juridic în patrimoniul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS), dar este depozitat în continuare pe platforma uzinei din Drobeta Turnu Severin.

Potrivit informaţiilor disponibile, RAAN a produs în ultimii ani o cantitate suficientă de apă grea încât să ajungă pentru câteva decenii pentru cele două reactoare nucleare în funcţiune, acoperind pentru o perioadă chiar şi consumul reactoarelor 3 şi 4, dacă acestea vor fi construite.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb