În ciuda dificultăţilor fără precedent provocate în ultimul an de pandemia de coronavirus, rezultatele financiare ale TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE S.A. au continuat trendul ascendent din anii precedenţi, înregistrând creşteri pe toate planurile, conform unui comunicat remis redacţiei.
În acest sens, pentru a putea răspunde în continuare cât mai bine nevoilor clienţilor şi colaboratorilor săi, managementul TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE S.A. a decis modificarea structurii şi componenţei Consiliului de Administraţie.
Astfel, începând cu data de 01.05.2021, Gabriel Login a devenit Directorul General al companiei, în timp ce Dan Niculae a devenit preşedintele Consiliului de Administraţie. De asemenea, numărul membrilor Consiliului de Administraţie a crescut de la 3 la 5 persoane, prin cooptarea a încă 2 membri: Gabriel Login şi Barna Erik.
Rezultatele financiare pe anul 2020 au depăşit semnificativ estimările companiei. Astfel, anul 2020 a adus un profit net de 5,327 milioane de lei, înregistrându-se astfel o majorare de 14,8% faţă de suma 4,639 milioane de lei, raportată la finele anului 2019.
TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE S.A. şi-a propus o cotă de piaţă de minimum 10% în următorii 2 ani şi o dublare a veniturilor şi marjelor de profit în următorii 3-5 ani.