EVENIMENT Festivalul Viei şi Vinului "Bachus 2010" - ajuns la a XVIII-a ediţie
EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 22 octombrie 2010
Ca în fiecare an, în perioada în care mustul se transformă în vin, Consiliul Judeţean Vrancea organizează, la Focşani, Festivalul Viei şi Vinului "Bachus 2010. Ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, evenimentul se va desfăşura chiar în acest sfârşit de săptămână, între 22 şi 24 octombrie.
Manifestarea va reuni producători locali şi naţionali de vinuri, dar şi producători din străinătate, în special din Franţa şi Italia, după cum au anunţat organizatorii. De asemenea, vor fi expuse produse alimentare tradiţionale, cum sunt mierea de albine, caşul afumat, hribii muraţi sau preparatele tradiţionale din carne.
Micii producători de vinuri din judeţul Vrancea vor fi şi ei prezenţi la Festival, participând la concursul de degustat vinuri "Bachus 2010" - Secţiunea Mici Producători. În cadrul concursului organizat sub patronajul Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România, vor fi premiate cele mai bune vinuri produse de micii producători din judeţul Vrancea.
Referitor la evenimentul de la Focşani, organizatorii au precizat: "Doar organizând astfel de evenimente putem spera că judeţul Vrancea va deveni pilonul pe care se va sprijini, pe viitor, piaţa strugurilor şi a vinului. Doar aşa vom putea aduce, în viitor, Bursa Strugurilor şi a Vinului în Vrancea, aşa cum îşi doresc zecile de mii de podgoreni ale căror interese sunt reprezentate de către Consiliul Judeţean Vrancea. Sperăm ca mustul înăsprit de la finele lunii octombrie, aroma vinului fiert, gus-tul delicios al caşului afumat sau a hribilor muraţi, măiestria meşterilor populari şi tradiţiile de sute de ani, conservate atât de bine în Munţii Vrancei, îi vor bucura pe vrâncenii şi pe toţi oaspeţii care sunt aşteptaţi să participe, în număr cât mai mare, la Festivalul Viei şi Vinului < Bachus 2010 >".
Regiunea Vrancea - una dintre cele mai importante zone viticole din ţara noastră - are peste 25.000 de hectare de viţă-de-vie, judeţul Vrancea fiind renumit pentru strugurii de calitate, vinurile ecologice şi metodele tradiţionale de producţie.
Tot în Vrancea există un Drum al Vinului, care se întinde pe o distanţă de aproximativ 20 de km şi este presărat cu crame şi podgorii deosebite. Cu o vechime care se pierde în negura timpurilor, Hrubele Domnitorului Ştefan cel Mare de la Panciu sau Beciul Domnesc de la Odobeşti sunt etichete şi puncte de atracţie ale aces-tui traseu turistic.
Trofeul Someleriei "Cramele Halewood" - organizat în luna cadourilor