VINURI SPUMANTE ZAREA - singurul producător autohton care utilizează toate tehnologiile de obţinere

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 1 octombrie 2010

ZAREA - singurul producător autohton care utilizează toate tehnologiile de obţinere
  • document ataşat Vinuri
    apasă aici pentru a descărca.

    Procesul de spumantizare a vinurilor ascunde o serie de cunoştinţe, precum şi secrete tehnice trasmise din generaţie în generaţie, măiestria şi abilităţile enologului constituind factori fundamentali în realizarea acestui proces.

    Compania ZAREA, cu o tradiţie pe piaţa de spumante din ţara noastră de aproape 100 de ani, a investit în toate tehnologiile de obţinere a spumantelor, fiind unicul producător autohton care le acoperă pe toate - metoda tradiţională "champenoise" (fermentare în sticlă), metoda "charmat" (fermentare în tanc) şi tehnologia Asti - o metodă care presupune prepararea vinului prin metoda rapidă a rezervoarelor închise. Astfel, compania acoperă toate segmentele de gust - brut natur, brut, sec, demisec, dulce - şi toate segmentele de preţ.

    Metoda clasică

    Metoda clasică tradiţională "champenoise" presupune fermentarea vinului direct în sticlă, prin această tehnologie obţinându-se şampania.

    Numai 20% din producţia mondială de spumante este obţinută prin tehnologia tradiţională, iar procentul la noi în ţară este şi mai redus, de circa 2%, potrivit reprezentanţilor din domeniu.

    În cadrul acestei tehnologii, vinul, ales cu grijă, se pune la fermentat în sticle, în pivniţe cu temperaturi atent monitorizate, timp de circa nouă luni. Pentru acest proces, este nevoie de o anume atmosferă, temperatură şi umiditate - condiţiile sunt păstrate datorită adâncimii pivniţelor şi a mucegaiului special, care a fost adus să le populeze (Racodium Cellare).

    Strugurii utilizaţi la producerea spumantului sunt culeşi mai devreme decât de obicei, atunci când nivelul de zahăr conţinut este scăzut, iar gradul de aciditate ridicat. Strugurii sunt presaţi, iar cojile sunt îndepărtate imediat, pentru a se pastra culoarea albă a vinului astfel obţinut.

    Prima fermentaţie se petrece ca la un vin obişnuit: zahărul din struguri se trans-formă în alcool, în timp ce dioxidul de carbon rezultat este lăsat să iasă afară. Astfel rezultă vinul "de bază" proaspăt folosit la obţinerea spumantului. Acesta nu este foarte plăcut, susţin specialiştii, pentru că este destul de acid. Ulterior se realizează amestecul, folosindu-se vinuri din mai multe podgorii sau, după caz, vinuri din mai mulţi ani.

    Pentru a doua fermentaţie, vinul amestecat se pune în sticle rezistente la presiune mare, se adaugă licoare de tiraj, formată din zahar şi drojdii selecţionate şi se pune, pentru a doua fermentaţie, într-o pivniţă, în poziţie orizontală. Spumantul are nevoie de minim 9 luni de fermentaţie, pentru a-şi forma savoarea. În timpul celei de-a doua fermentaţii, dioxidul de carbon este păstrat în sticlă. Cantitatea de zahăr adăugată va determina presiunea sticlei.

    După ce fermentarea a fost desăvârşită, trebuie separate drojdiile din sticlă. Pentru aceasta, sticlele se trec din poziţia orizontală pe stative speciale, numite pupitre, unde sunt aşezate înclinate sub un anumit unghi, cu dopul în jos. Operaţia durează între 30 şi 45 de zile şi constă în agitarea manuală a sticlelor, rotindu-se o optime de cerc zilnic. Astfel, întreaga cantitate de drojdii se adună într-un depozit compact, în dopul sticlei.

    După ce drojdiile s-au adunat complet în dop, se trece la procesul de eliminare, numit degorjare. Degorjarea se face prin mai multe metode. Compania ZAREA a ales-o pe cea mai modernă dintre ele, în care se îngheaţă depozitul de drojdie, înlăturând, astfel, pericolul rămânerii unui rest de drojdii în lichid. Din punct de vedere legal, vinul pentru spumant nu poate fi vândut până când acesta nu a stat în sticlele cu drojdie cel puţin 15 luni.

    Ulterior obţinerii spumantului, sticlele se dopuiesc şi se etichetează, urmând să fie comercializate.

    Metoda "în tanc"

    Metoda "charmat" este de două feluri: "charmat scurt", în cadrul căreia vinul este elaborat într-un timp ce variază între 3 şi 4 luni şi "charmat lung", ce presupune realizarea vinului într-o perioadă care depăşeşte şase luni. Această metodă a fost inventată în anul 1910, de către Eugene Charmat. Prin intermediul ei, vinul nu este pus la fermentat separat în fiecare sticlă, ci într-un tanc de capacitate mare. Timpul de fermentare se scurtează, astfel, considerabil, la 30-180 de zile.

    Prin această tehnologie, procesul de fermentare prin care este obţinut vinul spumant este mult mai tehnic şi rezultatele finale sunt mult mai monitorizabile, previzibile şi omogene, iar costurile sunt mai mici.

    Şampania - nelipsită la ceas aniversar

    Paharul exprimă mesajul vinului

    "Angelli" - o "cramă" fără podgorie

    Vinul spumant poate conţine de la mai puţin de 3 până la peste 50 de grame de zahăr pe litru

    Zarea

    Paharul de vin - într-o degustare de înaltă clasă

    Inventatorul metodei "charmat" a înfiinţat "Compagnie Francaise Des Grands Vins", care aparţine aceluiaşi grup din care face parte şi ZAREA.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    veolia.ro
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    19 Noi. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9769
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
    Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    petreceriperfecte.ro
    targuldeturism.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb