Vodafone România lansează o nouă ofertă pentru toţi utilizatorii cartelei, anunţă un comunicat al companiei remis redacţiei. Cu noua ofertă clienţii îşi pot crea un grup de până la 4 prieteni pentru a se bucura împreună de mai multe avantaje la Cartela Vodafone.
Karsten Wildberger, Chief Commercial Officer, Consumer Business Unit, Vodafone România, a spus: "Noua ofertă promoţională pentru utilizatorii Cartelei Vodafone continuă conceptul pe care l-am lansat în primavara acestui an - Combina-te la Cartela Vodafone. Cu aceasta noua promotie, dorim să extindem beneficiile Cartelei Vodafone, oferind clienţilor posibilitatea de a-şi crea un grup de până la 4 prieteni cu care comunică intens. Flexibilitatea şi beneficiile acordate pentru grupurile de prieteni sunt în continuare avantajele de care se pot bucura clienţii noştri, la activarea Cartelei Vodafone."
Astfel, clienţii care activează Cartela Vodafone pot alege până la 3 prieteni, iar la orice reîncărcare a cartelei de către unul din prieteni, toţi primesc minute bonus pe care le pot utiliza in grup. În felul acesta, un grup de patru prieteni primeşte 200 de minute bonus, la orice reincarcare a unuia dintre ei, iar la reincarcarea Cartelei Vodafone de către fiecare membru al grupului, cei patru primesc in total 800 de minute bonus de vorbit intre ei.
Vodafone România, divizie a Vodafone Group Plc., avea 9.532.530 de clienti, la 30 iunie 2009. Vodafone este cel mai mare grup international de comunicaţii mobile din lume cu aproximativ 315 milioane de clienti, la 30 iunie 2009. In prezent, Vodafone are divizii în 31 de ţări pe 5 continente şi aproximativ 40 de reţele partenere în întreaga lume.