ZIARUL BURSA

22 ianuarie 2019
Ediţia din 19.12.2024
Ilustraţie de MAKE şi Oana B.

Noile controverse din subiectul ROBOR

Emilia OlescuBănci-Asigurări / 22 ianuarie 2019

Ultimul scandal iscat în jurul ROBOR, odată cu afirmaţiile grave făcute duminică de senatorul ALDE Daniel Cătălin Zamfir, a îm­părţit, din nou, opinia publică în două tabere.

Victor Ionescu, OPCOM

VICTOR IONESCU, OPCOM: "Participarea la CCP este doar o problemă de decizie administrativă"

Mihai GongoroiPiaţa de Capital / 22 ianuarie 2019

Victor Ionescu, OPCOM: "Consider că 20% din acţionariat este o valoare rezonabilă"  

Adrian Tănase, director general BVB: "Nu am emoţii că nu vom găsi diferenţa de trei milioane de euro din capitalul social"

OPCOM are în vedere implicarea în calitate de acţionar al Contrapărţii Centrale (CCP) ce este posibil să fie constituită în ţara noastră, operatorul bursei de energie urmând să aibă o deţinere de 20% din CCP, participarea la capitalul social al entităţii fiind doar o problemă de decizie administrativă, a declarat, ieri, Victor Ionescu, directorul general al OPCOM, în cadrul prezentării oficiale a proiectului de CCP.

Şah la Preşedinte

Şah la Preşedinte

George MarinescuPolitică / 22 ianuarie 2019

Recentele proiecte de acte normative în domeniul penal iniţiate de minis­trul Justiţiei, Tudorel Toader, arată ceea ce ştia toată lumea, începând din ianuarie 2017, când a fost adoptată de către guvernul Grindeanu, celebra OUG 13, prin care erau amnistiate mai multe infracţiuni penale care au legătură cu corupţia: coaliţia PSD-ALDE pare preocupată de salvarea "infractorilor de rang înalt" şi mai puţin de agenda zilnică a cetăţenilor.

Un Brexit fără acord, cea mai probabilă ipoteză

CONSERVATORII BRITANICI EUROSCEPTICI: Un Brexit fără acord, cea mai probabilă ipoteză

A.V.Internaţional / 22 ianuarie 2019

Theresa May plănuieşte să lanseze noi negocieri cu liderii UE 

Marea Britanie va părăsi, probabil, Uniunea Europeană fără un acord cu Bruxelles-ul, potrivit deputatului conservator eurosceptic Jacob Rees-Mogg, care spune că acest lucru este luat în calcul după respingerea în Parlament, săptămâna trecută, a acordului de Brexit propus de premierul Theresa May.

"Întreprinderile mici şi mijlocii din ţara noastră iau în considerare varianta să-şi mute activitatea în Bulgaria"

FLORIN JIANU DESPRE EFECTELE OUG 114/2018: "Întreprinderile mici şi mijlocii din ţara noastră iau în considerare varianta să-şi mute activitatea în Bulgaria"

RAMONA RADUCompanii / 22 ianuarie 2019

Jianu, CNIPMMR: "Suprataxarea companiilor din telecomunicaţii ne-ar putea aduce infringement" 

Jianu: "S-a greşit foarte mult şi în sectorul bancar, băncile nu au fost alături de IMM-uri"

Întreprinderile mici şi mijlocii din ţara noastră iau în considerare varianta de a-şi muta activitatea în Bulgaria, în contextul modificărilor fiscale aduse de OUG 114/2018 şi impredictibilităţii cadrului fiscal şi legislativ din ţara noastră, a afirmat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Chiar vor să distrugă economia?

Cătălin AvramescuEditorial / 22 ianuarie 2019

Cătălin Avramescu

Aşa se pare. Ce îndoială să mai ai atunci când vezi că Guvernul, printr-o ordonanţă de urgenţă dată cu două zile înainte de Revelion, modifică radical taxele şi pune biruri masive pe sectorul bancar? Nici o firmă normală nu îşi poa-te face, în aceste condiţii, un plan de afaceri. Nu ştii care este dobânda, nu ai idee ce taxe plăteşti. De fapt o certitudine există - că lucrurile o iau la vale.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Partidă încinsă privind remanierea guvernamentală

MARINESCU GEORGEPolitică / 22 ianuarie 2019

Preşedintelui Klaus Iohannis îi place tenisul, sport pe care îl practică în timpul verii. Se pare că, de trei luni, a început să îl joace şi în sezonul rece. Doar astfel poate fi catalogată disputa permanentă cu premierul Viorica Dăncilă privind...

Ecaterina Andronescu

Manualul, eterna problemă

O.D.Cultură / 22 ianuarie 2019

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, nu împărtăşeşte deloc viziunea colegului de partid Liviu Pop în ceea ce priveşte manualele şcolare.

WhatsApp, măsuri anti-zvonuri

WhatsApp, măsuri anti-zvonuri

Companii / 22 ianuarie 2019

Serviciul de mesagerie mobilă WhatsApp limitează la cinci numărul de utilizatori cărora le poate fi distribuit un mesaj, în încercarea sa de a lupta cu "'dezinformarea şi cu zvonurile''.

MACRO NEWSLETTER-22 Ianuarie 2019

MACRO NEWSLETTER-22 Ianuarie 2019

Macroeconomie / 22 ianuarie 2019

Vânzările retail din Marea Britanie au scăzut peste aşteptări în decembrie 2018, cu o rată lunară de 0,9%, după un avans de 1,3% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 3%, de la 3,4% în luna anterioară. Vânzările de produse...

Scăderi pe linie pentru indicii bursei

BVB Scăderi pe linie pentru indicii bursei

Andrei Iacomi Piaţa de Capital / 22 ianuarie 2019

Prima şedinţă a săptămânii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost marcată de scăderi pe linie pentru toate coşurile de acţiuni, pe fondul unei lichidităţi de numai 3,73 milioane de euro, cu mult sub cel din şedinţa anterioară, de circa 10,7...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo