DAN TĂNASĂ:"Există intenţia de interzicere în plen a deputaţilor nevaccinaţi"
G.BPolitică / 9 noiembrie 2021
G.BPolitică / 9 noiembrie 2021
J.P.Politică / 14 octombrie 2021
G.U.Politică / 9 septembrie 2021
G.U.Politică / 7 septembrie 2021
Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor se reunesc din nou, astăzi, de la ora 11:00, pentru a lua o decizie în privinţa moţiunii de cenzură iniţiate de USR PLUS, transmite Agerpres.
G.U.Politică / 6 septembrie 2021
Senatorii PNL vor solicita, astăzi, la Birourile permanente reunite, verificarea legalităţii semnăturilor de pe moţiunea de cenzură depusă vineri seară, a anunţat liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, transmite Agerpres.
G.U.Politică / 16 februarie 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 12 noiembrie 2020
I.A.Politică / 2 octombrie 2019
Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis miercuri, în lipsa reprezentanţilor Opoziţiei, ca dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură să aibă loc sâmbătă, de la ora 11:00, informează Agerpres.
E.M.Politică / 20 decembrie 2018
Actualizare - Moţiunea de cenzură a fost respinsă
T.A.Politică / 11 decembrie 2018
S.A.Politică / 28 iunie 2017
Actualizare 17:47 Grindeanu: "Îl îndemn pe Mihai Tudose să schimbe echipa de la ANAF dacă vrea să îmbunătăţească nivelul de colectare"
Willy HomnerRevista Presei / 20 aprilie 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 8 decembrie 2015
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 18 septembrie 2015
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 5 iulie 2012
REVISTA PRESEI 05.07.2012
F.A.Politică / 23 iunie 2010
C.D.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 iunie 2010 /
• Guvernul a transmis Parlamentului cele două proiecte de lege privind reducerea cheltuielilor publice şi restructurarea pensiilor
F.A.Macroeconomie / 9 februarie 2009
Săptămâna care tocmai a început îi va pune la muncă pe deputaţi şi senatori, Parlamantul urmând să dezbată şi să aprobe bugetul pe anul 2009.
Florentina CioacăZiarul BURSA #Politică / 8 iunie 2005
Dan Nicolaie
Călin Rechea
George Marinescu
A.V.
A.V.
O.D.
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7871 |
Franc elveţian | 5.3453 |
Liră sterlină | 6.0070 |
Gram de aur | 403.2660 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie