Lumea îşi ia adio de la Papa Francisc - funeraliile pontifului care a schimbat faţa Bisericii Catolice
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 23 aprilie
Companii / 18 aprilie
Reporter: Cum a evoluat piaţa jocurilor de noroc în ultimul an?
Călin RecheaZiarul BURSA #Internaţional / 16 aprilie
Termenul "justiţiarii obligaţiunilor" a fost lansat în anii "80 de analistul Ed Yardeni şi se referă la investitorii care încearcă să forţeze disciplinarea financiară a guvernelor prin creşterea costurilor de finanţare.
A.B.Miscellanea / 7 aprilie
A.B.Internaţional / 31 martie
Livrările zilnice de gaze naturale ale Gazprom către Europe via conducta TurkStream au scăzut luna aceasta cu 19,4%, comparativ cu luna precedentă, conform calculelor Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
A.B.Internaţional / 15 martie
Mii de sârbi au început să se îndrepte spre centrul Belgradului, pentru o manifestaţie ce se anunţă una masivă după luni de proteste împotriva corupţiei, informează AFP, agenţie de la care relatăm cele ce urmează.
A.B.Internaţional / 25 februarie
Revocarea lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente ar putea avea loc vineri, în cadrul unei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, transmite Agerpres.
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 25 februarie
Andrei Iacomi
A.V.
George Marinescu
George Marinescu
A.I.
A.I.
![]() | 4.9775 |
![]() | 4.3576 |
![]() | 5.2994 |
![]() | 5.8057 |
![]() | 465.6930 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 aprilie
George Marinescu