Cluj IT Cluster îşi prezintă principalele direcţii de acţiune în faţa comunităţii IT locale şi a investitorilor străini, în cadrul evenimentului CLUJ IT Innovation Days, care se desfăşoară în perioada 20-21 martie, la Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat de presă.
Printre cele mai importante obiective pe termen mediu şi lung anunţate de reprezentanţii clusterului se numără promovarea Clujului ca hub IT de importanţă regională, consolidarea colaborării dintre companiile IT şi universităţile locale, respectiv implementarea proiectului de dezvoltare urbană integrată Cluj Innovation City.
Alexandru Tulai, Preşedintele Consiliului Director Cluj IT Cluster, a declarat: "Unul dintre cele mai importante obiective asumate de Cluj IT este ca, până în 2017, clusterul să devină unul dintre cei mai credibili furnizori din Europa de Est pentru produse şi servicii IT inovatoare, precum şi pentru capabilităţile de suport existente pe plan local. Extinderea prezenţei pe pieţele internaţionale, prin creşterea vizibilităţii sectorului IT din România şi prin promovarea competenţelor membrilor, simultan cu creşterea capacităţii de inovare, este una dintre principalele direcţii de acţiune asupra căreia ne concentrăm atenţia".
Evenimentul CLUJ IT Innovation Days, care face parte din strategia clusterului de a promova Clujul ca şi hub IT pe plan internaţional, va fi desfăşurat anual. Ediţia din acest an a evenimentului este organizată în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Camera de Comerţ Americană în România, Nextebank şi UPC România.