COMISIA EUROPEANĂ: Eficienţa energetică şi libera circulaţie a fluxurilor, caracteristici ale Uniunii energetice europene

Valentin Busuioc
Companii #Energie / 25 februarie 2015

Comisia Europeană (CE) a prezentat azi strategia privind realizarea Uniuni energetice europene, caracterizate prin reducerea dependenţei de furnizori unici, eficienţă energetică, circulaţia liberă a fluxurilor de energie şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon, conform unui comunicat remis redacţiei.

Astfel, CE urmăreşte folosirea la maximum a energiei furnizate de statele vecine, însoţită de creşterea transparenţei în ceea ce priveşte acordurile încheiate cu ţările terţe, precum şi fluxuri de energie "echivalente unei a cincea libertăţi" - trecerea liberă a fluxului energetic peste frontiere, redefinirea pieţei energiei electrice, revizuirea dramatică a intervenţiilor statului pe piaţa internă şi eliminarea treptată a subvenţiilor dăunătoare mediului.

Nu în ultimul rând, executivul european vizează redefinirea eficienţei energetice şi considerarea ei ca sursă de energie în sine.

Totodată, tranziţia către o societate durabilă cu emisii reduse de carbon se referă la garantarea faptului că energia produsă local poate fi absorbită cu uşurinţă şi cu eficacitate în reţea, precum şi dezvoltarea următoarei generaţii de tehnologii.

Măsurile propuse de către Comisia Europeană includ:

- o strategie-cadru pentru o Uniune energetică robustă, dublată de o politică în materie de schimbări climatice orientată spre viitor. Ea stabileşte obiectivele, precum şi etapele detaliate pe care Comisia Juncker le va întreprinde pentru atingerea acestora;

- o comunicare privind interconectarea, axată pe măsurile necesare atingerii obiectivului ca cel puţin 10% din capacitatea de producţie de energie electrică a unui stat membru să poată depăşi frontierele până în 2020;

- o comunicare ce stabileşte viziunea pentru un acord global privind clima transparent, dinamic şi obligatoriu din punct de vedere juridic, care va fi discutat la Paris în luna decembrie 2015.

"Cetăţenii şi companiile din România şi Uniunea Europeană au nevoie de o gamă variată de opţiuni în domeniul energetic şi de preţuri accesibile. Energia ar trebui să fie sigură şi durabilă, să respecte mediul înconjurător, iar întreg sectorul energetic ar trebui să fie caracterizat de un nivel mai ridicat de concurenţă şi libertate de alegere pentru consumatori", se mai arată în comunicatul Comisiei Europene.

Jean-Claude Juncker, preşedintele CE, a declarat: "Sectorul energetic a fost prea mult timp privat de libertăţile fundamentale ale Uniunii. Evenimentele curente ilustrează ceea ce este în joc: mulţi europeni se tem că nu vor dispune de resursele energetice necesare pentru a-şi încălzi locuinţele. Este vorba despre o acţiune comună şi pe termen lung pentru Europa. Vreau ca energia care stă la baza economiei noastre să fie robustă, fiabilă, sigură şi din ce în ce mai regenerabilă şi mai durabilă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5032
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3246
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.2626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb