NEPI Rockcastle analizează construirea unui hotel de 200 de camere în extinderea Promenada Mall cu o investiţie de 282 milioane de euro
Alexandra FogorCompanii / 13 decembrie 2024
Dezvoltatorul şi investitorul imobiliar NEPI Rockcastle analizează posibilitatea construirii unui hotel cu 200 de camere în cadrul proiectului de extindere a Promenada Mall din nordul Capitalei. Proiectul, evaluat la 282 de milioane de euro, urmăreşte diversificarea funcţionalităţilor centrului comercial, iniţial planificat să includă doar extinderea spaţiilor comerciale şi a birourilor.