DANIEL CONSTANTIN: "Subvenţia pe cap de animal a fost plătită doar la ovine, iar săptămâna viitoare şi pentru bovine"

E.D.
Miscellanea #Agro-alimentar / 2 aprilie 2015

"Subvenţia pe cap de animal a fost plătită doar la ovine, iar săptămâna viitoare şi pentru bovine"

Actualizare 16:20

Subvenţia pe cap de animal a fost plătită crescătorilor de ovine, iar plata aferentă pentru crescătorii de bovine va fi efectuată săptămâna viitoare, a anunţat, după discuţii cu reprezentanţii fermierilor, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care a dat vina pe "cauze externe" pentru întârzierea acestor plăţi.

Ministrul a discutat, joi, la Guvern, cu reprezentanţi ai fermierilor care au protestat, în faţa Palatului Victoria, cu privire la întârzierea subvenţiilor pe cap de animal.

"I-am asigurat pe crescătorii de ovine că plăţile au fost deja făcute. Am demonstrat acest lucru prin ordinele de plată. Parte din fermieri încaseseră deja sumele respective, parte din ei îi vor găsi astăzi sau mâine în conturile lor, depinde foarte mult de transferul care se face din trezorerie sau din băncile comerciale", a arătat Constantin.

Acesta a adăugat că, până la Paşti, vor fi plătite şi subvenţiile pentru ovine.

"Ne-am angajat în faţa crescătorilor că, până la sărbătorile pascale, vor avea subvenţiile şi pentru bovine. Pentru crescătorii de bovine, vom primi datele luni, iar săptămâna viitoare vor fi făcute viramentele pentru acestea", a asigurat Constantin.

El a motivat întârzierile la aceste plăţi prin "cauze externe", respectiv accesul restricţionat la baze de date.

"Fondurile au fost disponibile în conturile Ministerului Agriculturii, numai că procedura prin care am avut acces la baze de date a făcut să avem această uşoară întârziere. Există cauze externe. Accesul pe care Agenţia de Plăţi l-a avut la baza de date a fost restricţionat o anumită perioadă. Pentru crescătorii de ovine am primit datele ceva mai devreme", a explicat ministrul Agriculturii.

Constantin a arătat că a mai discutat cu fermierii despre începerea în toamnă a campaniei de vaccinare pentru aşa-numita boală a "limbii albastre", despre reglementări mai stricte privind certificatul de producător şi despre exportul de carne în ţările arabe.

(E.D.)

---

Actualizare 16:11 Revendicările crescătorilor au rămas nerezolvate

Cei aproximativ 2.000 de crescători de bovine şi ovine au încheiat joi după-amiază protestul din Piaţa Victoriei, însă unele dintre revendicări, precum cea referitoare la pericolul dublei impozitări, au rămas nerezolvate.

"În urma discuţiilor pe care le-am avut cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, am reuşit să obţinem rezultate favorabile în ceea ce priveşte aprobarea Normelor metodologice la Legea pajiştilor, Legea fondurilor de vânătoare şi eliminarea întârzierilor la plata subvenţiilor. Au rămas încă în discuţie probleme legate de pericolul dublei impozitări prin atestatul de producător şi carnetul de producător, dar şi de monopolul deţinut de medicii veterinari de liberă practică, acest fapt îngrădind posibilitatea crescătorilor de animale de a-şi alege medicul veterinar. Am stabilit ca, în perioada următoare, să ne întâlnim cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, ai Ministerului Finanţelor şi ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), pentru a clarifica aceste aspecte. În orice caz, de acum încolo n-o să mai stăm liniştiţi. O să menţinem o stare de presiune pe factorii de decizie, până când problemele cu care ne confruntăm vor fi rezolvate", a spus Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine.

(E.D.)

---

Actualizare 13:28 Ponta: "Fermierii au dreptate, dar au banii/ De ce protestează la Guvern? E spaţiu mare?"

Premierul Ponta s-a arătat deranjat de faptul că Ministerul Agriculturii a întârziat plata subvenţiilor pe cap de animal, deşi avea fondurile necesare, arătând că fermierii au dreptate să protesteze, şi i-a solicitat ministrului de resort să le explice că, între timp, subvenţiile au fost plătite.

"Am văzut că există o nemulţumire la fermieri, domnul ministru! Ştiam că aveţi toţi banii, de ce sunt nemulţumiţi fermieri?", l-a întrebat Ponta, în şedinţa de guvern, pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Acesta i-a răspuns că a existat, într-adevăr, o anumită întârziere la plata subvenţiilor pentru cap de animal, "din cauze externe", dar a explicat că, de azi, fermierilor le-au fost achitate în conturi toate fondurile, fiind plătite circa 275 milioane lei.

"Dacă au banii, de ce protestează? Păi, mergeţi şi spuneţi-le că au banii în cont, să-i ia din cont. Şi de ce nu protestează la dumneavoastră, de ce protestează la Guvern? E spaţiu mai mare? Data viitoare să încercăm să nu mai existe întârzieri! Până la urmă, oamenii au dreptate, e o diferenţă dacă îi dai la timp sau dacă îi dai cu peste o săptămână sau două mai târziu", a arătat premierul.

El i-a cerut, totodată, ministrului Constantin să prezinte fermierilor care protestează la Guvern "extrasul bancar" cu banii viraţi.

(Alexandru Costea)

------------

Poliţia a închis circulaţia în Piaţa Victoriei, astăzi, după ce crescătorii de bovine şi ovine au anunţat că vor protesta în faţa Guvernului, în urma eşecului din negocierile cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de la începutul săptămânii.

Protestul este autorizat de Primăria Capitalei între orele 11:00 şi 14.00. Organizatorii au estimat că la protest participă în jur de 2500 de persoane.

Crescătorii de animale sunt nemulţumiţi de întârzierea la plata subvenţiilor, diminuarea subvenţiei pe cap de animal, tergiversarea aprobării Normelor metodologice la Legea pajistilor, astfel încât primăriile să poată încasa în continuare subvenţii, deşi nu au animale, lipsa unei strategii naţionale pentru producătorii mici şi mijlocii de lapte, care vor fi scoşi de pe piaţă odată cu eliminarea cotelor de lapte, de la 1 aprilie 2015, obligativitatea transformării exploataţiilor în exploataţii cu personalitate juridică, pericolul dublei impozitări prin atestatul de producător şi carnetul de producător, monopolul deţinut de medicii veterinari de liberă practică, acest fapt îngrădind posibilitatea crescătorilor de animale de a-şi alege medicul veterinar, precum şi de birocratizarea excesivă.

Protestatarii sunt membri ai Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Bovine din România şi Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine din România, afiliate la Federaţia AGROSTAR.

Federaţia AGROSTAR, cea mai mare federaţie sindicală din domeniul agricol, are în componenţă peste 45.000 de membri, atât producători agricoli, cât şi salariaţi din agricultură şi servicii conexe, din sectorul privat şi din cel bugetar

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb