FRANCIZA O reţea care se dezvoltă rapid sau una care se dezvoltă lent? (II)

Corina Driga
Ziarul BURSA #Companii #Franciză / 16 martie 2007

O reţea care se dezvoltă rapid sau una care se dezvoltă lent? (II)

În articolul precedent am arătat că unul dintre elementele care trebuie luate în considerare atunci când evaluăm o franciză în vederea unei eventuale achiziţionări, îl reprezintă gradul de dezvoltare al afacerii. Cât de dezvoltată este o franciză se poate afla atât în funcţie de numărul de francizaţi pe care îi are sistemul res­pectiv, cât şi în funcţie de numărul de unităţi deschise în cadrul acelei reţele.

Numărul de unităţi existente în sistem ne poate arăta cât de "activă" este franciza respectivă, precum şi cât de solicitată este echipa care acordă asis­tenţă şi suport francizaţilor. Numărul total de unităţi este uşor de aflat, de obicei, deoarece companiile francizoare alcătuiesc liste destul de detaliate pe care le includ în oferta de francizare, tocmai pentru atragerea de noi francizaţi. Foar­te important este, însă, aflarea numărului de noi unităţi deschise în ultimul an, precum şi câte din aceste noi unităţi au fost deschise de noi francizaţi şi câte de francizaţi care mai au cel puţin o unitate deschisă în cadrul acelei reţele.

De ce este important de ştiut câte unităţi au fost deschise de către francizaţi care deţin o singură licenţă şi câte de către francizaţi care deţin mai multe licenţe în acelaşi sistem? În primul rând, existenţa francizaţilor cu mai multe unităţi în cadrul aceleiaşi reţele indică faptul că avem de-a face cu o afacere solidă, care merge bine, altfel francizaţii existenţi nu ar mai deschide şi alte unităţi. De asemenea, în cazul francizaţilor care deţin mai multe unităţi, aceştia au deja experienţă şi, deci, solicită mai puţin intervenţia echipei care acordă suport, astfel această echipă se poate ocupa mai mult de noii intraţi în sistem. Ca şi în cazul numărului de francizaţi, trebuie aflat şi câte unităţi sau procentul de unităţi care revin fiecărui membru al echipei care acordă asistenţă şi suportul pentru francizaţi.

Dacă în ultima perioadă de timp, un an, de exemplu, s-au deschis mai puţine unităţi sau rata totală de unităţi deschise înregistrează o scădere, acesta este un semnal că ceva se întâmplă, iar dumneavoastră trebuie să aflaţi de ce sistemul "dormitează". Aceasta nu înseamnă că neapărat sistemul se confruntă cu probleme - se poate întâmpla ca reţeaua res­pectivă să se fi apropiat de numărul maxim de unităţi preconizate a fi deschise, dar potenţialul francizat trebuie să afle dacă într-adevăr există probleme care determină această scădere.

Francizele care au un ritm rapid de creştere sunt, de obicei, afaceri abia demarate, aflate la început. La prima vedere poate părea riscant să investiţi într-o afacere nouă, dar o astfel de franciză oferă oportunitatea unei dezvoltări rapide şi chiar spectaculoase. Redevenţele sunt mai reduse, ceea ce permite francizaţilor să investească mai mult în dezvoltare. De asemenea, condiţiile contractuale pot fi mai avantajoase pentru francizaţi, deoarece francizorul doreşte să atragă cât mai mulţi. În plus, francizorii pot fi dispuşi să acorde teritorii mai extinse sau să facă diferite dis­count­-uri la achiziţionarea unei a doua sau a mai multor licenţe de către un singur francizat, tocmai pentru că doresc să îşi extindă afacerea.

Atunci când evaluează posibilitatea achiziţionării unei francize aflată la început de drum, potenţialul francizat trebuie să afle răspunsul la întrebări precum: "Ce stimulea­ză dezvoltarea rapidă a afacerii respective?" şi "Această creştere se datorează cererii consumatorilor sau unei finanţări puternice?". De asemenea, trebuie verificat ca dezvoltarea aceasta rapidă să nu aibă la bază doar un "moft" al modei, să nu fie ceva doar pentru sezonul respectiv.

Afacerile "tinere" sunt pentru cei care au experienţă ca francizaţi şi sunt dispuşi să rişte. Modelul afacerii nu şi-a dovedit încă fiabilitatea, operaţiunile de testare şi de ajustare fiind realizate în noile unităţi care se deschid. De asemenea, produsele sau serviciile care înregis­trează vânzări spectaculoase, pot ajunge rapid la punctul în care piaţa este saturată, de aceea potenţialul francizat trebuie să afle poziţionarea pe piaţă a francizei respective.

Pe de altă parte, noua afacere nu şi-a creat deja un nume în mintea consumatorilor şi nici nu are un "trecut" care să poată fi verificat în momentul evaluării. De asemenea, francizorul are o experienţă redusă în domeniu, iar suportul şi asis­tenţa oferite pot să nu se ridice la nivelul celor oferite în cadrul unei reţele de franciză mai dezvoltată. Şi, bineînţeles, ris­cul de a eşua este mult mai mare, operând o unitate în cadrul unei francize aflată la început de drum.

Rata de extindere a unei francize arată stabilitatea şi atractivitatea pentru noi francizaţi ai afacerii. Atunci când evaluează o franciză în vederea achiziţionării, potenţialul francizat trebuie să afle informaţii cât mai exacte privind ratele de creştere şi cum afectează acestea capacitatea francizorului de a oferi suport şi asistenţă de bună calitate.

Corina Driga,

franchise consultant

imooffice@gmail.com

www.fbb.ro

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb