"Frontal Communication" a devenit "Cisco Certified Gold Partner"

G.D.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 5 decembrie 2008

Frontal Communication a anunţat ieri că a obţinut certificarea Cisco Gold Partner. Obţinerea acestei certificări presupune respectarea unor standarde riguroase impuse de Cisco Systems privind competenţele de networking, servicii şi suport necesare obţinerii unui înalt grad de satisfacţie a clienţilor.

În cadrul acestui eveniment Frontal Communication a anunţat şi parteneriatul de colaborare cu Omnilogic şi implicaţiile pe care acest parteneriat le are asupra business-ului clientului.

"În mediul actual de business dominat de schimbări economice, tehnologice şi sociale majore, cu un ridicat grad de risc şi incertitudine, companiile trebuie să se diferenţieze şi să-şi schimbe modelul de business. De aceea, Frontal Communication este compania care, în baza parteneriatului cu Cisco Systems, vine în întâmpinarea nevoilor şi dorinţelor clientului", a declarat Sebastian Bănica, director executiv în cadrul Frontal Communication.

Programul "Cisco Resale Channel Program" permite partenerilor Cisco să-şi dezvolte abilităţile de vânzare, aptitudinile tehnice şi să-şi lărgească gama de servicii oferite, urmând ca toate acestea să fie auditate de către o terţă parte. Certificările care pot fi obţinute în cadrul acestui program - şi anume Select, Premier, Silver şi Gold - obţinute treptat, evolutiv, prin creşterea în complexitate a performanţelor tehnice ale partenerilor Cisco, atesta competenţele tehnologice dobândite şi confirmă abilitatea acestora de a oferi soluţii integrate de networking.

Ca partener Cisco certificat Gold, Frontal Communication a întrunit toate cerinţele pentru atingerea unei game largi de expertiză pe mai multe tehnologii, dobândind astfel următoarele specializări Cisco: Advanced Unified Communications, Advanced Routing and Switching, Advanced Security şi Advanced Wireless LAN.

În plus, Frontal Communication poate oferi clienţilor săi o gamă largă şi diversificată de servicii. Acest portofoliu de servicii combinat cu oferirea unor soluţii personalizate/customizate vin în întâmpinarea nevoilor şi cerinţelor clienţilor, asigurându-le acestora un înalt nivel de satisfacţie, calitate şi performanţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb