GAMBLING Dragoş Buriu, Newton Slots: "Cadrul legislativ actual este unul fără fundament practic"

Ziarul BURSA #Companii #Gambling / 31 martie 2014

Dragoş Buriu, Newton Slots: "Cadrul legislativ actual este unul fără fundament practic"

(Interviu cu domnul Dragoş Buriu, Director General Newton Slots)

Cadrul legislativ actual este unul fără fundament practic, deoarece, aşa cum a fost demonstrat în mai multe ocazii, este imposibil ca un operator să afle la sfârşitul unei zile care este suma netă câştigată de un jucător în toate punctele sale de lucru, consideră Dragoş Buriu, Director General Newton Slots.

Domnia sa a comentat, în cadrul unui interviu, noul proiect legislativ iniţiat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), care prevede scutirea de taxe a câştigurilor din jocurile de tip slot machine, videoloterie, pariuri în cotă fixă, cazinou, club de poker şi cele de noroc online.

În opinia sa, o anumită parte din presă a interpretat negativ această iniţiativă şi a comentat-o ca pe o scutire de taxe, când în fapt ONJN înlocuieşte o taxă care nu poate fi aplicată cu una clară şi fixă, care va aduce cu siguranţă încasări la buget.

Reporter: Noul proiect legislativ iniţiat de ONJN prevede că persoanele fizice vor fi scutite de taxele pe câştigurile din jocurile de tip slot machine, videoloterie, pariuri în cotă fixă, cazinou, club de poker şi cele de noroc on-line. Cum comentaţi acest aspect?

Dragoş Buriu: Este evident faptul că pot comenta doar modificările aduse în domeniul slot machine, acolo unde am experienţă şi contact direct cu operatorii licenţiaţi. Din păcate, cadrul legislativ actual este unul fără fundament practic, deoarece, aşa cum a fost demonstrat în mai multe ocazii, este imposibil ca un operator să afle, la sfârşitul unei zile, care este suma netă câştigată de jucători, în toate punctele sale de lucru.

ONJN, după înfiinţare, a luat decizia de a clarifica o lege care năştea abuzuri. Eu ştiu două cazuri clare în care, atât în judeţul Vâlcea, cât şi în judeţul Neamţ, doi operatori au fost amendaţi pe motiv că nu au identificat fiecare jucător în parte şi li s-a reţinut un impozit de 25% pentru toate sumele plătite în activitatea lor. Asta, în ambele cazuri, a dus la insolvenţa celor două societăţi plătitoare de taxe pentru sute de jocuri.

Pe de o parte, domeniul de jocuri a salutat acest proiect al ONJN, pentru că doreşte să clarifice acest neajuns, însă, pe de altă parte, consideră că plăteşte un preţ prea mare pentru aceasta. În acest sens, pot spune, cu un gust amar, că o anumită parte din presă a interpretat negativ această iniţiativă şi a comentat-o ca pe o scutire de taxe, când, în fapt, ONJN înlocuieşte o taxă care nu poate fi aplicată cu una clară şi fixă care va aduce cu siguranţă încasări la buget.

Reporter: Guvernul vrea să ia această măsură pe motiv că nu ar exista metode de monitorizare a celor care câştigă din jocurile menţionate mai sus. Este adevărat acest lucru?

Dragoş Buriu: Acest lucru ar fi posibil doar în cazul în care fiecare jucător ar fi identificat la intrarea în sală şi lui i s-ar oferi un ID unic ce ar fi scanat la fiecare interacţiune cu aparatul. Totuşi, această soluţie nu este una practică şi, în plus, ar crea un precedent descris poate doar de James Orwell în romanul 1984. În plus, ar trebui să ne bazăm pe simţul civic al fiecărui cetăţean care la ultima interacţiune cu un aparat de joc s-ar declara a fi în profit şi ar plăti impozitul pe întreaga zi. Cred că putem fi cu toţii de acord că acesta este un caz ideal care nu îşi va găsi adepţi în practică.

Totuşi, ONJN vine cu o noutate pentru România. Proiectul actual de ordonanţă conţine o menţiune privitoare la monitorizare şi anume la monitorizarea online a aparatelor de joc. Acest sistem există pe piaţa din Europa de ani buni şi va asigura o transparenţă totală când vine vorba de încasările efective ale fiecărui slot machine licenţiat în România. După ce acesta va fi implementat, nu vor mai exista suspiciuni de fraudă şi nici operatorii nu vor mai putea fi acuzaţi că fac mai mulţi bani decât declară în realitate.

Reporter: Care sunt problemele domeniului în care activaţi?

Dragoş Buriu: Cred că România a început să evolueze, de câţiva ani buni, cel puţin în acest domeniu. Operatorii au învăţat că nu este de ajuns să pună un slot într-o locaţie şi că trebuie să aibă acea locaţie permanent monitorizată pentru a optimiza cât mai corect şi să aducă şi alte elemente în plus pe lângă aparatele care sunt în general aceleaşi cu cele ale concurenţei.

Reporter: Ce soluţii ar trebui adoptate pentru remedierea acestora?

Dragoş Buriu: În colaborare cu partenerul nostru din Malta, am dezvoltat atât un sistem de monitorizare a încasărilor, cât şi un sistem de jackpot foarte versatil, care poate fi folosit de operatori ca un instrument de marketing. Toată lumea a auzit de sistemele de jackpot, însă acest produs este cu adevărat un tool de marketing şi, având în vedere uşurinţa cu care poate fi folosit, cu siguranţă ar putea aduce un plus de valoare oricărei locaţii în care este instalat.

Reporter: Ce părere aveţi despre modul netransparent în care Loteria Română a încheiat noul contract pe segmentul videoloteriei?

Dragoş Buriu: În privinţa contractului cu loteria, nu am ce să comentez pentru că, în general, am o părere doar despre lucrurile care mă privesc.

Reporter: Cum a evoluat activitatea companiei pe care o reprezentaţi, în perioada crizei?

Dragoş Buriu: Având în vedere că suntem un colaborator de nădejde pentru mulţi dintre operatorii din domeniu, putem spune că nu ne-a afectat criza economică atât de mult. Când vine vorba despre România, mă sperie mai mult crizele interne decât cele internaţionale.

Reporter: Ce strategie aţi abordat pentru depăşirea situaţiei economice dificile?

Dragoş Buriu: Aşa cum vă spuneam, în ultimii doi ani, am investit în dezvoltarea sistemului de monitorizare Newton Total Control şi a sistemului Jackpot 3.0 şi suntem foarte mândri de ceea ce am realizat. Am luat toate nevoile unui operator, le-am analizat şi am oferit soluţia tehnică pentru fiecare.

Reporter: Ce estimări aveţi pentru 2014, legate de rezultatele financiare ale societăţii?

Dragoş Buriu: Deja am început comercializarea sistemelor de jackpot şi de monitorizare şi avem previziuni bune pentru viitor. Nu aş vrea să fac o estimare a vânzărilor pentru 2014, atâta vreme cât nu ştiu care va fi cadrul legislativ în care se va activa.

Reporter: Cu ce parteneri importanţi colaboraţi?

Dragoş Buriu: Avem o colaborare foarte bună cu Newton LTD, cu care am colaborat în ultimii trei ani, atât pe partea de jocuri, cât şi pe partea de monitorizare. Având în vedere că această companie este localizată în Malta, fiind lider european în domeniul online, am reuşit să avem o colaborare şi pe partea de dezvoltare. Ştiţi că românii sunt consideraţi a fi programatori excelenţi şi, când acestora le sunt furnizate idei inovoatoare, ştiu să le pună în practică. Pe lângă acesta, lucrăm de ceva timp cu firma Amatic, care ne-a oferit produsele sale pentru a le promova pe piaţa din România. Trebuie să recunosc că am simţit în ultima vreme o dorinţă a operatorilor să îşi diversifice portofoliul şi să încerce şi alte tipuri de programe.

Reporter: Câţi angajaţi aveţi şi de când funcţionaţi pe piaţa de profil?

Dragoş Buriu: Personal, sunt în domeniul jocurilor de noroc de 11 ani şi, trecând prin atâtea schimbări de cadru legislativ, am acumulat destulă experienţă mai ales în acest sens. În acest moment, la nivelul grupului, înregistrăm un număr de 80 de angajaţi, majoritatea acestora având o experienţă de peste zece ani, în domeniul jocurilor de noroc.

Reporter: Cum a evoluat acest început de an şi ce estimări aveţi pentru întregul an 2014?

Dragoş Buriu: Am avut un început de an promiţător şi, dacă vom avea parte de o ordonanţă fără prea multe surprize, sperăm să avem parte de o creştere şi anul acesta, aşa cum am avut în fiecare an. Evident, ne dorim bunăstarea operatorilor de care suntem strâns legaţi, atât moral, cât şi financiar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb