GAME WORLD ROMÂNIA: Aproximativ 60% dintre cei care merg în sălile de jocuri le aleg pentru divertisment

V.D.
Ziarul BURSA #Companii #Gambling / 20 februarie 2020

Aproximativ 60% dintre cei care merg în sălile de jocuri le aleg pentru divertisment

Doi din trei români au mers în sala de jocuri împreună cu prieteni, colegi sau membri ai familiei, potrivit unui sondaj iVox, realizat online la solicitarea Game World România, pe un număr de 1.489 de persoane. Motivele cel mai des invocate pentru care aceştia au intrat într-o sală de jocuri sunt distracţia (59,94%) şi pentru a petrece timp cu prietenii, membrii familiei sau colegii (27,78%).

Majoritatea respondenţilor care îşi petrec o parte din timpul liber în săli de jocuri (43,4%) îşi stabilesc dinainte suma pe care ar fi dispuşi să o cheltuias­că şi nu o depăşesc. În ultimul an, 22,9% dintre persoanele chestionate şi-au petrecut cel puţin o dată timpul liber într-o sală de jocuri.

La întrebarea cum ar descrie cel mai bine experienţa lor în calitate de client într-o sală de jocuri sau cazinou, cel mai frecvent răspuns a fost că este vorba de "o destinaţie de distracţie doar la ocazii speciale" (20,82%). Mai puţin de 10% dintre cei chestionaţi îşi planifică din timp o vizită la sala de jocuri sau cazinou. Majoritatea au răspuns că decid pe moment (49,27%) sau merg ocazional, când se simt norocoşi (35,48%).

Modurile în care noile tehnologii sunt introduse de către sălile de jocuri şi cazinouri sunt considerate de aproape jumătate dintre repondenţi ca fiind utile şi interesante. Mai mult de un sfert din acest segment consideră că dependenţa de jocuri de noroc este o problemă mai degrabă a unei minorităţi sau a unor persoane. În acelaşi context, peste 34% dintre jucătorii chestionaţi consideră că imaginea publică a jocurilor de noroc este mai proastă decât realitatea acestei industrii.

Aproape jumătate (47,21%) dintre jucători le-ar recomanda prietenilor care îşi doresc să încerce noi variante de distracţie să îşi petreacă o parte din timpul liber împreună cu ei într-o sală de jocuri sau într-un cazinou. Alte trei activităţi de petrecere a timpului liber preferate de românii care se distrează la sălile de jocuri sau cazinouri sunt călătoriile (65,1%), mersul la cinema (63,64%) şi excursiile în aer liber (63,34%), iar printre destinaţiile de vacanţă preferate se numără Las Vegas, Monte Carlo şi Caraibe.

Attila Török, director de strategie Game World, a declart: "Faptul că cei care ne trec pragul o fac în special pentru a se distra şi a socializa reprezintă o confirmare a modului în care compania noastră s-a poziţionat ca o variantă atractivă de divertisment şi de petrecere a timpului liber. Aşa cum arată şi tendinţele internaţionale, motivaţiile legate de entertainment şi de socializare sunt cele mai importante pentru clienţii noştri".

Majoritatea participanţilor la sondaj care au declarat că nu au vizitat o sală de jocuri în ultimele 12 luni primesc informaţii legate de sălile de jocuri de pe internet sau din presa online (63,01%), de la televizor (49,87%) şi de la prieteni sau membri ai familiei (39,77%). Aproximativ 20% dintre repondenţii care nu au vizitat o sală de jocuri în ultimele 12 luni declară că ar fi interesaţi să încerce să-şi petreacă timpul liber şi în acest fel. Mai mult de jumătate (50,13%) susţin că ar accepta invitaţia unui prieten de a-l însoţi într-o sală de jocuri.

Andrei Frimescu, director de marketing & PR al Game World, a declarat: "Cu peste 20 de ani de activitate în România în domeniul sălilor de jocuri, Game World a demonstrat că este un operator responsabil şi determinat să le ofere clienţilor o experienţă de divertisment de calitate. Din dorinţa de a cunoaşte cât mai bine preferinţele şi comportamentele clienţilor am solicitat şi realizarea acestui studiu, ale cărui rezultate le-am pus şi la dispoziţia beneficiarilor Burselor Game World. Avem încredere că programul Bursele Game World va contribui eficient pentru a preveni problemele generate de excesul de jocuri de noroc".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb