Ieşenii au plătit impozite de 23,7 milioane de lei pe tranzacţiile imobiliare

Doru Mocanu, Iaşi
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 15 august 2008

Impozitul plătit de ieşeni din tranzacţiile imobiliare efectuate în prima jumătate a acestui an s-a ridicat la 23,7 milioane de lei, conform raportărilor notarilor publici din Iaşi. Suma este dublă comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au încasat impozite la buget, din această sursă, de numai 10,2 milioane de lei.

Maria Ţăran, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene Iaşi, a precizat: "În primul semestru al acestui an, 55 de notari au virat în contul bugetului de stat 23.708.449 de lei. Această sumă reprezintă impozitele plătite pentru vânzarea imobilelor şi a terenurilor. Tranzacţiile au fost încheiate în perioada 1 ianuarie - 25 iunie 2008, dar trebuie precizat că raportările nu au fost făcute decât de 55 de notari din cei 65 acreditaţi în judeţul Iaşi".

Sistemul de impozitare a tranzacţiilor imobiliare a fost schimbat la începutul anului 2007. Dacă în 2006 impozitul era aplicat pe diferenţa dintre valoarea achitată de proprietari în momentul achiziţionării bunului imobiliar şi valoarea bunurilor vândute, într-un cuantum de 16%, în 2007 şi 2008 valoarea impozitului a scăzut la 3% şi este aplicată în funcţie de valoarea tranzacţiei.

Persoanele fizice plătesc două cote de impozit diferite pentru veniturile obţinute din tranzacţii imobiliare. Impozitul este perceput în funcţie de valoarea proprietăţii şi de durata deţinerii imobilului. În cazul în care proprietăţile sunt vândute în mai puţin de trei ani de la achiziţie, cota de impozit este de 3% atunci când valoarea proprietăţii nu trece de 200.000 de lei. Peste această sumă se adaugă o sumă fixă de 6.000 lei şi o cotă de 2%, calculată pentru valoarea ce depăşeşte 200.000 de lei.

Proprietarii care primesc imobilele în urma unor donaţii sau a retrocedărilor nu plătesc impozite. De asemenea, moştenitorii sunt scutiţi de la plata impozitului dacă succesiunea este finalizată în termen de doi ani. După această perioadă este perceput un impozit de 1%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb