Iohannis, despre Codul Fiscal: "Nu ne permitem experimente economice"

Elena Deacu
Macroeconomie / 15 iulie 2015

Iohannis, despre Codul Fiscal: "Nu ne permitem experimente economice"

Ponta: "Sper să avem Codul Fiscal promulgat şi cu acesta să mergem la finalizarea legii salarizării"

ACTUALIZARE 13:47

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, că încă analizează noul Codul Fiscal pentru a vedea dacă acesta trebuie promulgat, precizând că nu ştie "de unde s-a strecurat ideea că o simplă reducere a TVA ar revoluţiona fiscalitatea României".

Preşedintele a transmis că această măsură este utilă, dar nu trebuie să pună în pericol sistemul finanţelor publice. "Istoria recentă arată că nu mai putem face experimente economice", a declarat Iohannis.

Contextul economic internaţional impune adoptarea de decizii responsabile, a declarat preşedintele, precizând că "nu trebuie să ne preocupe doar scăderea taxelor". Potrivit domniei sale, mai ales în an electoral, trebuie să facem distincţia dintre tentaţia politică şi cea economică. Şeful statului a mai spus că trebuie să se renunţe la câteva iluzii, printre care cea potrivit căreia poţi avea dezvoltare pe deficit bugetar.

---

Premierul Victor Ponta condiţionează finalizarea legii salarizării de promulgarea Codului Fiscal, precizând că speră "să avem Codul Fiscal promulgat şi să avem în felul asta predictibilitate pentru toamnă".

"Cu Codul Fiscal promulgat şi cu toate datele economice, putem să mergem la finalizarea legii salarizării în toamnă", a declarat premierul Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri.

Legea privind Codul Fiscal a fost adoptată de Parlament, la sfârşitul lunii iunie, iar acum se află la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Legea a fost criticată la începutul lunii iulie de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. În opinia sa, orice decizie politică în contradicţie cu legităţile economice va fi plătită scump, prin costuri de finanţare mai mari şi nu numai.

Potrivit Guvernatorului, provocarea în România nu constă doar în a menţine deficitul sub 3% din PIB, dar este vorba de schimbarea de deficit de la un an la altul. "Nu sună deloc a seriozitate. Adică strângi economia şi apoi îi dai drumul... o majorare brutală cu două puncte procentuale de la an la an pune problema de seriozitate", a subliniat şeful BNR.

El a mai punctat faptul că logica politică nu se împacă mai niciodată cu cea macroeconomică. "Nu poţi să dai o lege în Parlament care să contrazică o legitate economică. Dacă ar creşte nivelul de trăi printr-o lege în Parlament, de ce nu ar creşte şi în Burkina Faso. Echilibrele macroeconomice sunt legităţi economice. (...) Venim cu o lege în Parlament să crească cutare... nu o să crească dacă nu se îmbină cu legităţile economice", a subliniat guvernatorul BNR.

De asemenea, Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele Comisiei Europene a declarat marţi, 14 iulie, că din păcate ultima revizuire a acordului dintre Comisia Europeană cu România nu s-a finalizat cu succes, programul fiind "deraiat" dar totuşi recomandă României să realizeze în continuare reformele structurale. Până în acest moment se discută inclusiv posibilitatea suspendării programului înainte de termen (care va expiră oficial în septembrie). Dombrovskis a menţionat că, deşi în România au avut loc multe progrese semnificative (creştere economică, o serie de reforme implementate) programul este "off-track" pentru că modificările fiscale creează îngrijorări.

Astfel, măsuri precum reducerea TVA la 19% şi alte reduceri de taxe vor cauza o creştere a deficitului bugetar la circa 3% în 2016; această situaţie complicată nu este de natură să transmită încredere pieţelor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Lasarea taxelor actuale si marirea decel putin 3 ori a salariilor unora, alesi, cu el in frunte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4662
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9047
Gram de aur (XAU)Gram de aur369.6415

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb