Grupul MOL achiziţionează ReMat
S.B.Piaţa de Capital / 1 aprilie 2022
S.B.Piaţa de Capital / 1 aprilie 2022
Ben MadadiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie 2022
Prin decizia nr. 161 din 09.03.2022, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a sancţionat pe Bogdan Drăgoi, preşedintele SIF Banat Crişana (SIF1), cu 10.000 de lei pentru comportament xenofob. Ţinta derapajului comportamental am fost eu, iar evenimentul s-a petrecut la adunarea generală a acţionarilor (AGA) a SIF Banat Crişana din 25 noiembrie 2021.
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie 2022
• Nicolae Kovacs, CEO: "Agista va acţiona ca investitor ancoră, ce va urmări deţinerea de pachete minoritare în companii cu afaceri de 3-15 milioane euro" • "Dorim să listăm fondul la bursă, în 2024", spune directorul Agista
Primul fond de investiţii din ţara noastră, cu focus pe piaţa AeRO, şi care are drept scop să ajute IMM-urile locale să se listeze la bursă, să finanţeze şi să accelereze creşterea acestora prin intermediul pieţei de capital, a fost lansat ieri de către Impetum Group, sub numele de Agista.
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie 2022
• "Potenţialul de creştere a oricărei pieţe naţionale este strict legat de potenţialul de dezvoltare a companiilor locale"
Piaţa AeRO, dedicată companiilor de dimensiuni mici sau medii ce caută finanţare, este unul dintre principalii piloni ai strategiei de dezvoltare a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a afirmat ieri Radu Hanga, preşedintele BVB, cu ocazia evenimentului ce a marcat lansarea de către Impetum Group a Agista, primul fond de investiţii din România care dezvoltă companiile locale prin piaţa de capital.
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie 2022
• Scăderi pentru indici, în ton cu dinamica pieţelor europene
Valoarea tranzacţiilor înregistrate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 44,2 milioane de lei, sub media zilnică a anului, de 100 milioane de lei, în condiţiile în care, prin piaţa "deals" nu a avut loc nicio tranzacţie.
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 31 martie 2022
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 31 martie 2022
G.BPiaţa de Capital / 31 martie 2022
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 martie 2022
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 30 martie 2022
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 30 martie 2022
G.BPiaţa de Capital / 30 martie 2022
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 29 martie 2022
S.B.Piaţa de Capital / 29 martie 2022
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 martie 2022
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 martie 2022
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 28 martie 2022
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 28 martie 2022
G.BPiaţa de Capital / 28 martie 2022
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 martie 2022
Cristian DogaruZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 martie 2022
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 26 martie 2022
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 25 martie 2022
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 25 martie 2022
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 25 martie 2022
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 25 martie 2022
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 martie 2022
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 martie 2022
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 martie 2022
George Marinescu
A.V.
Andrei Iacomi
George Marinescu
Cornel Codiţă
A.I.
Euro | 4.9771 |
Dolar SUA | 4.5290 |
Franc elveţian | 5.2985 |
Liră sterlină | 5.9304 |
Gram de aur | 384.5900 |
convertor valutar
»=English Section /George Marinescu - 9 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 9 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 6 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 6 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 5 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 5 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 4 septembrie
Ian Deacon
Ian Deacon