Conform trafic.ro, 5% dintre site-urile înscrise până în luna septembrie 2010 sunt destinate activităţii de comerţ electronic. "Raportând la situaţia curentă a internetului românesc contorizat de noi, în 2009 magazinele online au totalizat 6% din numărul site-urilor înscrise în trafic.ro. Conform ratei de creştere a traficului şi a interesului faţă de magazinele online mai ales în perioada de dinaintea sărbătorilor, ne aşteptăm la o creştere mai mare a procentajului faţă de anul trecut", a declarat Ionuţ Tudor, Project Manager trafic.ro, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Cea mai mare creştere a numărului de magazine online înscrise în trafic.ro s-a înregistrat în 2008, urmată de o stagnare în 2009, pe fundalul declinului economic. De la 373 de magazine online înscrise în 2005, la 746 în 2006, 1359 în 2007, la 2189 în septembrie 2010.
Conform ultimelor Studii Demografice trafic.ro, atenţia reprezentanţilor de ambele sexe se îndreaptă în proporţie de 36% către comerţul electronic. În ceea ce priveşte ponderile celor două sexe, bărbaţii sunt mai interesaţi de magazinele online decât femeile: 44% dintre barbaţi vizitează site-uri de eCommerce, comparativ cu un procentaj de 30% dintre femei, care accesează de obicei şi alte tipuri de site-uri.