ZIARUL BURSA

07 septembrie 2011
Ediţia din 20.12.2024
CNVM reanalizează validarea lui Konieczny la conducerea Bursei

CNVM reanalizează validarea lui Konieczny la conducerea Bursei

MARIA PELTANPiaţa de Capital / 7 septembrie 2011

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a admis, ieri, contestaţia depusă de un acţionar cu privire la compatibilitatea lui Grzegorz Konieczny, vicepreşedintele executiv al Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, cu funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, conform unor surse de încredere.

Maria Barna

Pragul la SIF-uri, prioritate pentru deputaţi

ADINA ARDELEANUPiaţa de Capital / 7 septembrie 2011

Proiectul de majorare a pragului de deţinere la SIF-uri la 5% este o prioritate pentru deputaţi şi, probabil, va fi analizat în octombrie, după cum ne-a declarat Maria Barna, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

Alexandru Matei: "Încerc să îmi apăr demnitatea şi munca pe care am depus-o timp de 20 de ani".

Alexandru Matei răspunde acuzaţiilor că ar fi prejudiciat SIF Moldova

ADINA ARDELEANUPiaţa de Capital / 7 septembrie 2011

Alexandru Matei, fostul preşedinte al SIF2 Moldova, care a fost acuzat că a luat, în mandatul său, decizii care ar fi prejudiciat societatea, susţine, într-o scrisoare către acţionari, că ceilalţi administratori SIF 2 doresc înlăturarea sa prin răspândirea unor "informaţii tendenţioase, incomplete şi mincinoase".

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Exportul de mobilă a crescut la cinci luni cu 18%

Exportul de mobilă a crescut la cinci luni cu 18%

F.A.Companii / 7 septembrie 2011

Producţia de mobilă a crescut în România cu 3,8% în primele cinci luni, la 789 milioane euro, iar exporturile s-au majorat cu 18%, la 572,5 milioane euro, potrivit datelor furnizate de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR), citate...

Mai multe companii sunt interesate să preia City Mall

Companii / 7 septembrie 2011

Casa de Insolvenţă Transilvania, lichidatorul judiciar al City Mall, crede că până la sfârşitul anului va vinde centrul comercial, în condiţiile în care până în prezent mai multe companii au achiziţionat caietul de sarcini pentru participarea la...

RMGC poate vinde în avans producţia

RMGC poate vinde în avans producţia

I.P.Companii / 7 septembrie 2011

Compania "Roşia Montană Gold Corporation" (RMGC) poate vinde în avans aurul şi argintul pe care le va extrage, pentru finanţarea operaţiunilor companiei, iar statul nu va încasa dividende atât timp cât Minvest Deva, acţionar minoritar, va...

REVISTA PRESEI 07.09.2011

Willy HomnerRevista Presei / 7 septembrie 2011

ADEVARUL 

Statul a ieşit din criză, populaţia mai aşteaptă

In trimestrul al doilea, consumul gospodăriilor a crescut doar cu 0,5% faţă de primul trimestru, în timp ce administraţia publică a cheltuit cu 14% mai mult, iar investiţiile au scăzut...

REVISTA PRESEI MONDENE - 07.09.2011

F. A.Revista Presei / 7 septembrie 2011

Adevărul 

Claudia Schiffer a apelat la un exorcist

Schiffer şi soţul ei, regizorul Matthew Vaughn, au apelat la un exorcist pentru a izgoni fantomele dintr-o casă a lor din Suffolk, Marea Britanie.

REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 07.09.2011

V.R.Revista Presei / 7 septembrie 2011

FINANCIAL TIMES 

Carlyle începe procedura de listare

Carlyle Group a lansat în mod oficial planul de listare, înregistrând documentele necesare ofertei publice iniţiale care va fi lansată în 2012.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo