ZIARUL BURSA

16 aprilie 2013
Ediţia din 20.12.2024
Apus de euro

SE APROPIE DE SFÂRŞIT DICTATURA POLITICĂ A ELITELOR EUROPENE? Apus de euro

CĂLIN RECHEAMacroeconomie / 16 aprilie 2013

CĂLIN RECHEA

La câteva zile după Idele lui Marte, barbarii au trecut Rubiconul în insula Afroditei. Dacă acum două mii de ani, aceştia erau primiţi cu braţele deschise de cetăţenii de la periferia unui Imperiu Roman care se scufunda sub povara datoriilor şi a ingineriilor monetare, barbarii zilelor noastre vin chiar din "inima putredă" a Europei.

Managementul privat de la CFR a dat chix

Managementul privat de la CFR a dat chix

EMILIA OLESCUCompanii / 16 aprilie 2013

După circa trei luni la şefia CFR SA, Dimitris Sophocleous şi-a dat demisia din postul de manager privat al companiei, ca urmare a faptului că Ministerul Transporturilor a respins planul de administrare propus de Consiliul de Administraţie (CA).

România poate ieşi din procedura de deficit excesiv în 2014

ERSTE: România poate ieşi din procedura de deficit excesiv în 2014

ALEXANDRU SÂRBUMacroeconomie / 16 aprilie 2013

Ţara noastră ar putea ieşi oficial din procedura de deficit excesiv (PDE) în vara anului viitor, se arată într-un raport al Erste. "Republica Cehă şi România urmează să îşi îndeplineas-că termenele limită impuse prin PDE pe baza datelor pentru 2013, prin urmare pot ieşi oficial din PDE în vara anului 2014", estimează Juraj Kotian, director cercetare Macro/FI pentru Europa Centrală şi de Est (ECE) în cadrul grupului financiar.

Franţa majorează TVA şi impozitul pe profit

Franţa majorează TVA şi impozitul pe profit

V.R.Jurnal de criză / 16 aprilie 2013

Guvernul de la Paris intenţionează să crească taxele anul viitor, astfel încât să suplimenteze veniturile statului cu aproximativ 6 miliarde euro (0,2-0,3% din PIB), a declarat ieri ministrul francez al finanţelor, Pierre Moscovici, arătând că măsurile privesc în principal TVA şi impozitul pe profitul companiilor.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

"Mechel", pierderi de peste un miliard de dolari

ALINA VASIESCUInternaţional / 16 aprilie 2013

Gigantul rus al oţelului "Mechel" a raportat pierderi de 1,114 miliarde dolari pentru ultimele trei luni din 2012, comparativ cu un profit de 54,911 milioane dolari în cele trei luni precedente, ca urmare a slăbirii cererii şi a...

Vânzările retail din China au sporit cu 12,6% în martie, în ritm anual, creşterea fiind conformă aşteptărilor.

Creşterea economică a Chinei, sub aşteptări

ALINA VASIESCUInternaţional / 16 aprilie 2013

Creşterea economică a Chinei a încetinit neaşteptat în primul tri­mes­tru din 2013, la 7,7% (ritm anual), după un avans de 7,9% în ultimele trei luni din 2012, conform Biroului Naţional de Statistică de la Beijing.

Genocidul Împăratului

Cătălin Avramescu Editorial / 16 aprilie 2013

Cătălin Avramescu

Acum 110 ani, un trib aflat sub conducerea "căpitanului" Hendrik Witbooi s-a răsculat împotriva trupelor germane din Africa de Sud-Vest (Namibia).

PIAŢA MONETARĂ Dobânzile overnight au crescut

Veronica PlăcintescuBănci-Asigurări / 16 aprilie 2013

Dobânzile pe termen foarte scurt au urcat, ieri, Banca Naţională a Româ-niei (BNR) afişând, în prima parte a zilei, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) de 1,33% pe an, faţă de 1,06% în şedinţa precedentă, iar...

PIAŢA VALUTARĂ Euro a coborât la 4,3806 lei

Veronica PlăcintescuBănci-Asigurări / 16 aprilie 2013

Moneda europeană s-a depreciat, ieri, cu 1,54 bani, cursul de referinţă afişat de BNR fiind de 4,3806 lei/euro. La finalul şedinţei de tranzacţionare, un euro putea fi cumpărat cu 4,3845 lei şi vândut cu 4,3850 lei.

MFP a atras 300 milioane lei prin obligaţiuni pe 7 ani

Macroeconomie / 16 aprilie 2013

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 300 milioane lei prin obligaţiuni cu maturitatea pe şapte ani, la un randament de 5,23%, în scădere faţă de costul acceptat în luna martie, de 5,61%, în condiţiile în care cererea a fost de peste...

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 16.04.2013

V.R.Revista Presei / 16 aprilie 2013

FINANCIAL TIMES

Preţul aurului, în cel mai puternic declin din ultimii 30 de ani

Cotaţia aurului a consemnat, ieri, cea mai mare scădere de după anii 1980, sporind temerile investitorilor în privinţa sfârşitului perioadei de ascensiune a...

The private management at CFR has fizzled

The private management at CFR has fizzled

EMILIA OLESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 16 aprilie 2013

After about three months at the helm of CFR SA, Dimitris Sophocleous has resigned from the position of private manager of the company, due to the fact that the Minister of Transports has rejected the administration proposed by the Board of...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo