ZIARUL BURSA

10 iulie 2014
Ediţia din 20.12.2024
Hypo-Alpe-Adria sau diferenţa dintre Europa şi Atlantida

Hypo-Alpe-Adria sau diferenţa dintre Europa şi Atlantida

MAKEBănci-Asigurări / 10 iulie 2014

Poruncile lui Dumnezeu sunt pentru oameni, iar, întrucât statele nu sunt oameni, ci, marxist, instrumente de coerciţie asupra oamenilor, rezultă că statele nu trebuie să se supună poruncii "Să nu furi!", ba chiar, exersându-se coercitiv, trebuie să-i fure pe oameni, aşa că n-ar trebui să fim stupefiaţi că Austria s-a decis să-i fure pe austrieci, anulându-le dreptul să-şi primească înapoi banii cu care împrumutaseră banca de stat Hypo-Alpe-Adria (un împrumut garantat de stat); pentru că Austria este un stat, iar austriecii sunt nişte oameni, care, chiar dacă sunt consideraţi drept ţiganii nemţilor, totuşi au un Parlament ca oricare altă naţiune democratică, dispus să aprobe legea furtului de stat, surpând democraţia a cărei expresie zice că este - nimic deosebit şi dacă insistăm să fim şocaţi, atunci ne dăm lebede şi cunoaştem cu toţii ce soartă au lebedele din Prater.

Băsescu nu vrea, încă, reducerea CAS

FMI, RĂZBUNAT DIN COTROCENI Băsescu nu vrea, încă, reducerea CAS

EMILIA OLESCUMacroeconomie / 10 iulie 2014

Actualizare Ponta, despre legea CAS: "Băsescu trebuie să discute cu Parlamentul, nu cu Guvernul"

Premierul Ponta afirmă că este dispus să se întâlnească cu preşedintele Băsescu şi chiar "cu teroriştii "dacă acest lucru este bine pentru ţară, dar că pentru reducerea CAS şeful statului trebuie să se consulte, eventual, cu Parlamentul, nu cu Guvernul, deoarece legea CAS este votată de parlamentari.

Evaziune de 24 de milioane de euro în sectorul de legume-fructe

Evaziune de 24 de milioane de euro în sectorul de legume-fructe

A.O.Companii / 10 iulie 2014

Actualizare 20:04 DGAF: "Prejudiciu de peste 24 milioane euro"

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat şi stabilit un prejudiciu de peste 24 milioane euro (circa 108 milioane lei), reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA) aferentă comercializării de legume şi fructe către marile lanţuri de retail (Carrefour, Lidl, Metro, Selgros, Billa, Real, Cora, Mega Image) din 2012 până în prezent, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Este sau nu la vânzare un pachet de 35,5% din Hofigal?

Este sau nu la vânzare un pachet de 35,5% din Hofigal?

ALEXANDRA OANCĂCompanii / 10 iulie 2014

Actualizare 13:17 Hofigal: "Compania nu este de vânzare"

Hofigal nu este de vânzare, în prezent doar unul dintre acţionarii minoritari intenţionând să îşi vândă activele, precizează Ştefan Manea, preşedinte/director general al companiei, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei, adăugând că societăţile comerciale în care Hofigal este acţionar nu sunt toate create pentru profit, ci unele dintre ele "au avut şi au ca scop exclusiv crearea unei infrastructuri adecvate pentru activitatea medicală de cercetare şi verificare practică".

---

Avocatul vânzătorului confirmă oferta, acţionarul majoritar neagă informaţia

Avocatul Maria Ilie: "Societatea are în plan încheierea unor parteneriate cu lanţurile de farmacii"

Activele fondurilor de pensii private au ajuns la patru miliarde euro

Activele fondurilor de pensii private au ajuns la patru miliarde euro

A.S.Bănci-Asigurări / 10 iulie 2014

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi cele facultative (Pilonul III) au ajuns să administreze active nete în valoare totală de aproape 17,5 miliarde lei (patru miliarde euro), la finele primelor şase luni ale acestui an, potrivit unui comunicat transmis de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Cresc rezervele valutare ale Asiei

ALINA VASIESCUInternaţional / 10 iulie 2014

Băncile centrale din Asia şi-au majorat rezervele în dolari şi alte valute, în luna iunie, ritmul de creştere fiind cel mai rapid atins din 2011 până acum, anunţă Wall Street Journal (WSJ).

Rezultate peste aşteptări pentru "Alcoa"

ALINA VASIESCUInternaţional / 10 iulie 2014

Producătorul american de aluminiu "Alcoa" Inc. a raportat câştiguri pentru trimestrul al doilea din anul curent, după doi ani cu pierderi, în condiţiile în care s-a concentrat pe vânzarea de produse mai profitabile.

Eugen Voicu iese din conducerea Certinvest

ALEXANDRU SÂRBUBănci-Asigurări / 10 iulie 2014

Eugen Voicu, acţionarul majoritar al Certinvest, a renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere, iar societatea are o nouă conducere, aprobată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

REVISTA PRESEI 10.07.2014

Willy HomnerRevista Presei / 10 iulie 2014

ADEVARUL 

Preşedintele Traian Băsescu, primul interviu după alegerile europarlamentare şi după scandalul Mircea Băsescu, joi, la Adevărul Live de la ora 11.00

Preşedintele Traian Băsescu va vorbi, joi, la Adevărul Live de la ora 11.00, cu...

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 10.07.2014

V.R.Revista Presei / 10 iulie 2014

FINANCIAL TIMES

Achiziţiile de obligaţiuni de către Fed se vor încheia în octombrie

Federal Reserve din SUA va încheia în octombrie programul de relaxare cantitativă, care presupune achiziţii de active, dacă economia "rămâne pe...

The OPCOM to be listed on the BSE starting in autumn?

The OPCOM to be listed on the BSE starting in autumn?

ANA ZIDARU, ALINA TOMA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 10 iulie 2014

The Romanian authorities may have decided to take the OPCOM - the operator of the Romanian energy exchange - public on the Bucharest Stock Exchange, starting this very autumn, as they are being pressured by the IMF to implement the plan to...

"We have come out of the crisis far stronger"

"We have come out of the crisis far stronger"

. (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 10 iulie 2014

Interview with Mr. Alexandru Rizea, the owner of the Lemet plant and of the LEM'S furniture stores brand  

An increasing focus on premium and luxury products

Reporter: Dear Mr. Alexandru Rizea, you have said that the customers'...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo