În primul trimestru al anului 2010, Albalact a înregistrat o cifră de afaceri cu 4,44% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009, ajungând la 64.441.706 lei, faţă de 61.699.559 lei cât era anul trecut. Profitul a crescut de 2,2 ori (cu 121%) în primul trimestru din 2010, ajungând la 4.615.222 lei, în timp ce în primul trimestru al anului 2009, profitul înregistrat de Albalact a fost de 2.085.121 lei, informează un comunicat remis redacţiei.
"Pentru anul acesta, compania Albalact bugetează o creştere de 10% a afacerii, dar o profitabilitate mult mai bună. Şi 2010 va fi un an greu pentru întreaga economie, inclusiv pentru industria lactatelor, care va stagna la nivelul de anul trecut. Nu vom asista la schimbări esenţiale în comportamentul consumatorilor, aceştia îndreptându-se în general tot către produsele de bază. În aceste condiţii preferăm să avem o creştere mai mică a cifrei de afaceri, dar să mizăm pe un profit mai bun. Compania va continua să-şi extindă distribuţia, portofoliul de produse şi reţeaua de clienţi în retail, vom avea lansări noi, dar şi promoţii. Lucrurile bine gândite în acest moment vor da roade şi pot accelera creşterea companiei pe termen lung", a afirmat Raul Ciurtin, preşedintele şi directorul general al Albalact Alba Iulia.