ANRE: Ponderea energie hidro în coşul reglementat la nivel naţional este de 30%

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 octombrie 2007

ANRE: Ponderea energie hidro în coşul reglementat la nivel naţional este de 30%

Ponderea energiei produse de "Hidroelectrica" în coşul reglementat la nivelul naţional este de circa 30%, susţin reprezentanţii ANRE (reglementatorul pieţei de energie), după ce sindicaliştii i-au acuzat că au diminuat această pondere la 2%. Vicepreşedintele ANRE, Nicolae Opriş, a explicat: "În prezent, energia produsă de are o pondere de 30% în totalul coşului reglementat. ANRE alocă, însă, ponderi diferite ale energiei de la diferiţi producători pentru cele opt regiuni de distribuţie. Reprezentanţii sindicaliştilor au oferit drept exemplu un singur distribuitor de energie, astfel că este falsă afirmaţia lor potrivit căreia ANRE nu îşi îndeplineşte atribuţiile legale privind alocarea energiei ieftine către populaţie".

Domnia sa a declarat că instituţia pe care o reprezintă nu a transmis faptul că, de la 1 ianuarie 2008, preţul energiei pentru populaţie va creşte, aşa cum au susţinut sindicaliştii. "Am spus că va avea loc o nouă analiză a preţurilor, după evaluarea periodică a costurilor, iar, de la 1 ianuarie, ar putea interveni o ajustare a preţului, fie în sus, fie în jos, în funcţie de rezultatele acestei analize", a sub­liniat vicepreşedintele ANRE.

Potrivit NewsIn, pentru consumatorii casnici, preţul energiei va rămâne unic la nivelul întregii ţări, atât timp cât vor fi în vigoare tarifele reglementate, adică până în 2010. "Vrem, însă, ca din 2008, pentru consumatorii industriali, să începem să facem diferenţa la tarifele pentru energie în funcţie de costurile de producţie pe regiune, pentru a nu se realiza niciun fel de discriminare între agenţii economici", a precizat Opriş.

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) au declarat, la finele săptămânii trecute, că ponderea energiei ieftine produse de "Hidroelectrica" din totalul producţiei de energie, în primele opt luni din 2007, trebuia să fie de 32%. "În schimb, din energia livrată de Electrica Muntenia Sud, cea produsă din surse hidro a fost de doar 1,9%", a spus preşedinte BNS, Dumitru Costin.

Sindicaliştii susţin că li s-a transmis de la ANRE faptul că preţul energiei livrate în baza contractelor reglementate va creşte de la 1 ianuarie 2008. De asemenea, reprezentanţii BNS au cerut reglementatorului din energie să stabilească un tarif unic pentru populaţie la nivelul întregii ţări.

Nicolae Opriş a mai declarat: "Ne vom strădui ca, până în 2010, să găsim formule prin care să stimulăm trecerea în eligibilitate a consumatorilor casnici, pentru că reglementatorul trebuie să dispară, iar preţurile vor fi fixate de piaţă. ANRE are sarcina de a se asigura că, la acel moment, piaţa este destul de matură şi de competitivă pentru a prelua aceste sarcini".

Domnia sa a mai spus că reglementatorul din energie urmăreşte înfiinţarea unui fond social din care să poată fi acordate ajutoare directe pentru populaţia care nu îşi permite plata facturii la electricitate, fond care ar putea fi operaţional în acest an, în funcţie de ritmul de identificare a surselor de finanţare. Acest fond ar urma să fie similar cu cel pe care autorităţile vor să îl înfiinţeze pentru acordarea de ajutoare la plata facturii pentru gazele naturale, care ar putea să fie finanţat, benevol, de către companiile din acest sector.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb