Emil Boc a declarat ca l-a sancţionat cu cartonaş galben pe ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi l-a "muştruluit", pentru afirmaţiile sale legate de eliminarea cotei unice de impozitare şi introducerea impozitării progresive, transmite Mediafax, citat de Hotnews.
"L-am muştruluit pe ministru şi a fost sancţionat cu un cartonaş galben, pentru că nu a avut mandat să lanseze o astfel de temă. El a făcut-o cu o manieră nevinovată. Înainte să dai cartonaşul roşu, dai cartonaşul galben", a spus Boc miercuri seară, la postul public de televiziune.