BRAT: Un sfert dintre români cred că a bea mai multe beri la rând este o dovadă de masculinitate

V.B.
Companii #Agro-alimentar / 7 octombrie 2014

Pentru 30% dintre români, consumul de bere cu prietenii este un mijloc de relaxare foarte important, iar 27% din totalul respondenţilor consideră că a bea mai mult beri la rând este o dovadă de masculinitate, arată rezultatele celui mai recent Studiu Naţional de Audienţă (SNA) FOCUS realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT).

Cercetarea relevă faptul că 70% dintre bărbaţii români nu refuză o bere cu prietenii oricât de ocupaţi ar fi şi mai ales femeile sunt cele care privesc consumul mai multor beri la rând ca pe o dovadă de masculinitate, 40% dintre repondenţii care sunt de acord cu această afirmaţie fiind femei. Mai mult de jumătate dintre repondenţi sunt căsătoriţi, iar 36% provin din localităţi mici, de sub 50.000 de locuitori.

În ceea ce priveşte procentajul consumatorilor frecvenţi de bere cu acool, se detaşează bărbaţii, cu un procentaj de 79%, în timp ce femeile peferă berea fără alcool - 30% dintre românce o consumă cel puţin o dată pe săptămână.

Consumul intensiv de bere a scazut la aproape jumătate din 2007 până în prezent, în timp ce consumul moderat a crescut uşor, mai arată datele studiului. O treime din populaţia din mediul urban consumă mai puţin de un litru de bere pe săptămână. Cei mai mulţi consumatori de bere sunt vara şi toamna. Dintre consumatorii de bere, 20% beau peste trei litri pe săptămână în timpul verii, în timp ce iarna doar 16% dintre ei aleg să consume această cantitate. Studiul BRAT relevă faptul că unii consumatorii intensivi devin consumatori ocazionali cu mai puţin de un litru de bere pe săptămână în anotimpurile reci.

Românii consumă mai puţină bere în cafenele, comparativ cu barurile sau discotecile. 32% dintre cei care merg regulat la cafenea consumă bere cu alcool, iar 7% bere fără alcool cel puţin o dată pe săptămână. În cluburi şi în discoteci, 44% dintre români preferă berea cu alcool, respectiv 13% bere fără alcool, cel puţin o dată pe săptămână.

Tendinţele acoperă perioada 2006-2014, iar universul studiului este reprezentat de populaţia din mediul urban din ţara noastră cu vârsta cuprinsă între 14 şi 64 de ani. Studiul măsoară preferinţele de consum de bunuri şi servicii ale populaţiei urbane. Caracterul continuu al cercetării şi eşantioanele mari (peste 10.000 de interviuri anual) permit observarea fluctuaţiilor preferinţelor populaţiei şi studierea lor în raport cu evoluţia socio-economică din România. Marja de eroare este de +/-0.8%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb