Senatorii au votat componenţa comisiilor de specialitate pentru noul Senat
A.B.Politică / 21 decembrie
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 15 octombrie
Gabriela Horga şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare.
A.I.Piaţa de Capital / 8 octombrie
• "Aprobarea proiectului este un pas către consolidarea pieţei de capital, creşterea gradului de protecţie pentru investitori, facilitarea accesului la capital pentru companii, cu efecte benefice pentru dezvoltarea economiei"
A consemnat Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 octombrie
A.I.Piaţa de Capital / 19 septembrie
Guvernul României a aprobat proiectul de modificare a Legii 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, legea urmând să fie trimisă spre dezbatere şi aprobare în Parlament.
S.B.Piaţa de Capital / 19 septembrie
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă a fost aprobat de Guvern, potrivit unui comunicat al ASF.
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 1 mai
"Este un proces în derulare, astfel încât nu putem oferi, deocamdată, mai multe detalii"
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 29 aprilie
Conducerea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat că este posibil ca autorizarea Contrapărţii Centrale să nu aibă loc anul acesta, după cum reiese dintr-un raport al BVB publicat, astăzi, pe site-ul operatorul pieţei de capital.
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 4 aprilie
George MarinescuEnglish Section / 4 aprilie
Au consemnat George Marinescu şi Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie
Reporter: Care sunt obiectivele dumneavoastră în actualul mandat de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, responsabil cu piaţa de capital?
Recorded by George Marinescu and Andrei IacomiEnglish Section / 1 aprilie
Reporter: What are your objectives in the current term of office as vice president of the Financial Supervisory Authority, responsible for the capital market?
A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 februarie
• 5 ianuarie
A.V.English Section / 7 februarie
• January 5
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 25 ianuarie
A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 ianuarie
• 3 iulie
A.V.English Section / 25 ianuarie
• July 3rd
George MarinescuEnglish Section / 25 ianuarie
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 18 ianuarie
A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 ianuarie
• 7 octombrie
A.V.English Section / 18 ianuarie
• October 7
George MarinescuEnglish Section / 18 ianuarie
A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 ianuarie
• 4 decembrie
A.V.English Section / 9 ianuarie
• December 4th
Andrei Iacomi, George MarinescuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 decembrie 2023
Andrei Iacomi, George MarinescuEnglish Section / 19 decembrie 2023
A.I., G.M.Piaţa de Capital / 18 decembrie 2023
Actualizare - Alexandru Petrescu a fost aprobat ca preşedinte al ASF
G.M.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 decembrie 2023
G.M. English Section / 18 decembrie 2023
Andrei IacomiEnglish Section / 18 decembrie 2023
Andrei Iacomi
George Marinescu
Emilia Olescu
Cornel Codiţă
George Marinescu
A.D.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu