Rezident: Vacanţa de 1 Mai, cerere peste aşteptări pentru toate spaţiile de cazare din reţea aflate pe litoral
M.P.Miscellanea / 25 aprilie
A.B.Internaţional / 21 aprilie
Guvernul argentinian a anunţat luni că va decreta şapte zile de doliu în semn de omagiu faţă de papa Francisc, pe numele său real Jorge Bergoglio, decedat în cursul dimineţii, relatează EFE, de la care redăm următoarele.
A.B.Internaţional / 20 aprilie
Un american şi doi ruşi au revenit în siguranţă pe Pământ după şapte luni petrecute la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), transmite duminică agenţia DPA, de la care informăm cele ce urmează.
George MarinescuZiarul BURSA #Miscellanea / 17 aprilie
S.B.Miscellanea / 7 aprilie
Cei patru astronauţi ai misiunii private Fram2, lansată de SpaceX, au revenit vineri pe Pământ după aproape 4 zile în care s-au aflat pe o orbită circumpolară, o premieră pentru zborurile spaţiale orbitale, potrivit Agerpres.
George MarinescuZiarul BURSA #Miscellanea / 4 aprilie
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 31 martie
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 18 martie
O.D.Sport / 17 martie
Rusoaica Mirra Andreeva a învins-o duminică pe Aryna Sabalenka, numărul unu mondial, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-3, în finala turneului de la Indian Wells. Este al doilea său trofeu WTA 1000 consecutiv.
A.B.Sport / 15 martie
S.B.Politică / 8 martie
S.B.Sport / 3 martie
Jucătoarea americană Jessica Pegula a cucerit primul său titlu din 2025, duminică, la turneul WTA 250 de la Austin, învingând-o în finală pe conaţionala sa McCartney Kessler (7-5, 6-2), potrivit news.ro.
George Marinescu
A.V.
Andrei Iacomi
George Marinescu
Dan Nicolaie
Cornel Codiţă
![]() | 4.9774 |
![]() | 4.3833 |
![]() | 5.2813 |
![]() | 5.8304 |
![]() | 464.4611 |
convertor valutar
»=Dan Nicolaie
Andrei Iacomi