2,28% din PIB - deficitul bugetar pe primele trei luni
M.P.Miscellanea / 25 aprilie
M.P.Miscellanea / 25 aprilie
S.B.Internaţional / 24 aprilie
Premierul ungar Viktor Orban a afirmat joi că în ţara sa nu vor mai ajunge bani europeni în cazul în care Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene, potrivit Agerpres.
S.B.Miscellanea / 22 aprilie
Populaţia activă a României era, în 2024, de 8,3 milioane persoane, din care 7,85 milioane erau persoane ocupate şi 451.000 erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), potrivit news.ro.
R.S.Internaţional / 16 aprilie
Israelul intenţionează să păstreze sub control militar permanent toate teritoriile pe care le-a capturat în Fâşia Gaza, Liban şi Siria, transmite miercuri dpa.
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 11 aprilie
Reporter: Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă agricultura europeană astăzi?
S.B.Miscellanea / 11 aprilie
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a efectuat o nouă plată în valoare de peste 100 de milioane de euro, care a ajuns în conturile fermierilor în intervalul 10-11 aprilie, informează agenţia, potrivit Agerpres.
S.B.Miscellanea / 3 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată aproximativ 98% din totalul fermierilor declaraţi eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024, potrivit Agerpres.
B.G.Companii / 31 martie
George Marinescu
A.V.
Călin Rechea
Gheorghe Iorgoveanu
George Marinescu
A.I.
![]() | 4.9774 |
![]() | 4.3833 |
![]() | 5.2813 |
![]() | 5.8304 |
![]() | 464.4611 |
convertor valutar
»=