ONU: 1 din 5 copii trăieşte în zone de conflict, 473 milioane suferă violenţă extremă
A.D.Miscellanea / 28 decembrie 2024
A.D.Miscellanea / 28 decembrie 2024
S.B.Internaţional / 15 iulie 2024
Ratele de vaccinare a copiilor din întreaga lume stagnează şi nu au revenit încă la nivelurile de dinaintea pandemiei de COVID-19, a avertizat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), informează Agerpres.
S.B.Ştiri utilitare / 3 iulie 2024
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP)anunţă că, în ultima săptămână, s-au înregistrat peste 580 de cazuri noi de rujeolă, numărul total depăşind 20.000, informează news.ro.
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 5 septembrie 2023
Am încercat zilele trecute să mă vaccinez anti-Covid. În caz că nu ştiaţi, virusul scăpat din laboratorul din Wuhan încă umblă prin lume. De fapt nu chiar el, ci verişorii săi mutanţi. Care abia aşteaptă să vă întâlnească.
T.B.Miscellanea / 16 august 2023
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a explicat creşterea cazurilor de rujeolă în rândul copiilor, prin faptul scăderii acoperirii vaccinale sub 90% în rândul populaţiei de copii, relatează news.ro.
Cristian DogaruZiarul BURSA #Miscellanea / 31 ianuarie 2022
Înainte de a vorbi despre modul în care au ales autorităţile să promoveze vaccinarea copiilor de 5-11 ani, două vorbe despre cum se petrece acum izolarea şcolarilor depistaţi pozitiv la testele Covid.
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 11 ianuarie 2022
Cătălin AvramescuMiscellanea / 10 ianuarie 2022
EUGEN IONESCUSport / 9 ianuarie 2022
Actualizare - Decizia autorităţilor australiene în cazul lui Djokovici se amână după ce avocaţii sportivului au depus noi documente
G.U.Internaţional / 18 decembrie 2021
G.U.Internaţional / 21 noiembrie 2021
G.U.Internaţional / 20 noiembrie 2021
G.U.Miscellanea / 26 octombrie 2021
Minorii până în vârsta de 18 nu vor trebui să arate că sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 pentru a intra în Statele Unite după 8 noiembrie, a indicat ieri administraţia americană, notează AFP, conform Agerpres.
Ana FeleaMiscellanea / 31 august 2021
G.U.Internaţional / 22 august 2021
Israelul a lansat astăzi o campanie de teste serologice anticoronavirus pentru copiii de peste 3 ani, pentru a studia anticorpii dezvoltaţi de copiii nevaccinaţi, înainte de începerea noului an şcolar, informează AFP, conform Agerpres.
G.BMiscellanea / 10 august 2021
G.BMiscellanea / 4 august 2021
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarant astăzi că pentru a se organiza vaccinarea într-un cabinet medical şcolar este nevoie să fie asigurate "toate acele condiţii de infrastructură", potrivit Agerpres.
S.B.Miscellanea / 9 aprilie 2021
Preşedinta Senatului Anca Dragu a declarat că decizia CEDO care spune că vaccinarea obligatorie este necesară...
Marius Mataragis
A consemnat Andrei Iacomi
George Marinescu
A.V.
George Marinescu
Călin Rechea
Euro | 4.9768 |
Dolar SUA | 4.7609 |
Franc elveţian | 5.2692 |
Liră sterlină | 5.8894 |
Gram de aur | 422.4014 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 23 ianuarie
Piaţa de Capital /A.I. - 22 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 22 ianuarie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 ianuarie