Studenţii se plâng că au primit un cadou incomplet din partea autorităţilor. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) spune că la mai bine de un an şi jumătate de la dobândirea gratuităţii transportului cu trenul, studenţii şi elevii nu îşi pot achiziţiona biletele online, stând la cozile interminabile de la ghişee.
Într-un comunicat de presă, reprezentanţii ANOSR susţin următoarele: "Este inadmisibil faptul că în secolul XXI, în plin proces de revoluţie tehnologică, studenţii sunt nevoiţi să îngroaşe rândurile la casele de bilete, întrucât nu există voinţa de a rezolva această problemă. Faptul că aceştia nu îşi pot cumpăra biletele online determină situaţia din prezent, în care SNTFC "CFR Călători" nu poate realiza prognoze cu privire la gradul de încărcare al garniturilor, provocând discomfort călătorilor, întrucât există un număr mare dintre aceştia care călătoresc în picioare, dacă mai găsesc un loc. Astfel, vina este împărţită între cele trei instituţii în mâinile cărora este soluţia, şi anume SNTFC "CFR Călători", MT şi MEN. De asemenea, dacă demersurile necesare ar fi fost întreprinse de la începutul anului universitar curent, astăzi procurarea biletelor online nu ar mai fi reprezentat o problemă pe care să o aducem în prim-plan. Mai exact, Ministerul Educaţiei Naţionale are obligaţia de a trimite către Căile Ferate Române în decurs de maximum două luni de la începerea anului universitar datele din Registrul matricol unic, lucru care nu s-a întâmplat nici până acum".
Studenţii spun că a trecut un an universitar complet în care nu s-a făcut nimic în această privinţă, astfel că acum, în perioada în care se întorc în oraşele de provenienţă sau pleacă în vacanţă, studenţii se confruntă din nou cu acele cozi interminabile: "Făcând o comparaţie cu anul 2017, când luna iulie a reprezentat perioada în care elevii şi studenţii au achiziţionat numărul cel mai mare de bilete în decursul întregului an calendaristic, putem afirma că istoria se va repeta curând, ca urmare a lipsei de interes a celor doi actori mai sus menţionaţi. Atragem atenţia şi asupra faptului că, în conformitate cu un răspuns primit din partea SNTFC, "CFR Călători", "deficitul de material rulant este de aproximativ 400 de vagoane", în contextul în care parcul de vagoane funcţionale este de aproximativ 800 de vagoane. Pe scurt, deficitul de vagoane este de 50%! În plus, "CFR Călători nu are prevăzute în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, sume pentru achiziţionarea de material rulant nou", promiţându-se că Autoritatea de Reformă Feroviară, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, va achiziţiona respectivele vagoane. Când? Nimeni nu ştie... În concluzie, dată lipsa totală de interes în soluţionarea acestei probleme, reiterăm solicitarea noastră către SNTFC "CFR Călători", Ministerul Transporturilor şi Ministerului Educaţiei Naţionale, de a întreprinde toate demersurile necesare în vederea respectării dreptului studenţilor la transport feroviar intern gratuit, civilizat şi accesibil, inclusiv prin intermediul mediului online".
Studenţii sunt pregătiţi pentru viaţă, înţeleg rapid cum stă treaba cu birocraţia şi promisiunile neonorate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2018, 16:02)
m... nu vrea studentii?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2018, 16:02)
m... nu vrea studentii?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.05.2019, 08:12)
Și asa eminenți fac...,, facultatea second" numai prin trenuri...
Nu ai loc de ei...
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.06.2019, 13:45)
muie sa-ti dea toti studenti tie ma imbecilule
5. fără titlu
(mesaj trimis de Maria în data de 16.07.2019, 23:58)
Pai da, ei sunt cetățeni de prim rang! Numai pt ei, care au gratis și nelimitat, coada e interminabila, nu și pt mama cu 2 copii agățați de fusta, care plătește și bilet dacă pustiul a făcut 5ani. Cum adică, nelimitat?! Ce i aia?! Nelimitat, în mod automat duce la abuzuri. Ar trebui sa fie cu mult, foarte mult bun simt ca să nu se întâmple asta, dar de aproape 3 ani de zile de cand a întrat aceasta lege în uz, e la ordinea zilei sa ți se zică la casa:nu sunt bilete. În vacante
5.1. auzi (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de baros în data de 04.10.2019, 12:20)
Sa stii ca numai studentii nu pot achizitiona bilete online, in rest oricine are acces, elevii, copii, mama de care vorbeai tu, chiar si pentru caine poti cumpara bilet. Nu mai fiti suparati pe studenti pentru ca au primit gratis pe tren, majoritatea o sa va plateasca voua pensia peste cativa ani. In plus, ganditi-va si la acei studenti mai saraci, care poate nu au 200 de lei pe luna. Pentru ei acesta gratuitate conteaza foarte mult.