Imobiliare

13 iunie 2017
Fiscul atenţionează dezvoltatorii imobiliari persoane fizice să declare veniturile obţinute până la 30 iulie

Fiscul atenţionează dezvoltatorii imobiliari persoane fizice să declare veniturile obţinute până la 30 iulie

Andrei StanCompanii / 13 iunie 2017

Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, cărora le-a fost adus la cunoştinţă faptul că dezvoltatorii imobiliari persoane fizice trebuie să declare până la data de 30 iulie veniturile obţinute din vânzarea proprietăţilor imobiliare din patrimoniul afacerilor, informează un comunicat al Fiscului.

Primăria Braşov ia în discuţie dezvoltarea zonei Coresi

O.V.Ziarul BURSA #Companii / 13 iunie 2017

În vederea dezvoltării de noi proiecte imobiliare pe fosta platformă industrială Tractorul, Immochan a demarat în luna februarie demersurile birocratice în vederea elaborării unui nou PUZ pentru zona de vizavi de mall, respectiv de peste strada Zaharia Stancu, unde pe o parcelă a început deja construcţia de blocuri.

"Lipsa unor baze de date imobiliare distorsionează piaţa autohtonă"

ADRIAN VASCU, VERIDIO:"Lipsa unor baze de date imobiliare distorsionează piaţa autohtonă"

E.O.Ziarul BURSA #Companii / 8 iunie 2017

Investitorii care vor să achiziţioneze, să vândă sau chiar să închirieze o proprietate imobiliară, rezidenţială sau comercială, nu au posibilitatea să afle preţurile reale la care au mai avut loc asemenea tranzacţii în perioadele anterioare, subliniază Adrian Vascu, Senior Partner în cadrul companiei de evaluare şi consultanţă de afaceri Veridio.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Programul "Prima Chirie" a început

Programul "Prima Chirie" a început

Andrei StanCompanii / 7 iunie 2017

Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă au început să primească, din 6 iunie, cererile însoţite de documentele necesare pentru acordarea sumelor prevăzute în Programul "Prima chirie" (prima de relocare).

Belvedere Residences, vândut peste 85% din prima fază

Belvedere Residences, vândut peste 85% din prima fază

Andrei StanCompanii / 2 mai 2017

Belvedere Residences, proiect rezidenţial aflat în curs de dezvoltare în zona Aviaţiei - Barbu Văcărescu, a vândut peste 85% din prima fază, care include 238 de apartamente în cele două imobile şi care va fi finalizată la începutul anului viitor,...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo