Vânzările auto din SUA au avut o lună explozivă în septembrie, cu excepţia automobilelor Volkswagen, care a fost nevoit să oprească comercializarea majorităţii modelelor diesel, din cauza scandalului emisiilor, transmit AP şi Reuters.
Majorarea vânzărilor auto pe piaţa americană se datorează cererii solide din partea consumatorilor, acordării cu uşurinţă a creditelor şi subvenţiilor generoase, precizează Reuters.
În luna septembrie a acestui an, în SUA au fost vândute 1,44 milioane de maşini şi camionete, în creştere cu 15,8% faţă de septembrie anul precedent.
Majoritatea producătorilor auto importanţi au raportat în septembrie creşteri ale vânzările pe piaţa din SUA: Ford (23%), Nissan (18%), Fiat Chrysler (14%), General Motors (12%), Toyota (16%), Hyundai (14%) şi Honda (13%).
De creşterea vânzărilor auto nu s-au bucurat şi cei de la grupul Volkswagen, întrucât din 18 septembrie, vânzările Volkswagen în SUA s-au prăbuşit. Grupul german este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor făcute de autorităţile SUA cu privire la emisiile vehiculelor, prin instalarea unui software care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale.