Nereguli la majoritatea societăţilor care comercializează ATV-uri

Ziarul BURSA #Companii #Auto / 18 ianuarie 2006

Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat un control tematic la nivel naţional privind respectarea prevederilor legale privind comercializarea motocvadriciclurilor (ATV - All Terrain Vehicle), la 29 de agenţi economici din cei controlaţi constatîndu-se abateri. Controlul a cuprins 49 agenţi economici la 60% dintre aceştia constatîndu-se abateri. Au fost controlate 71 ATV-uri, în valoare de 1,30 milioane RON, din care 44 bucăţi, în valoare de 0,8 milioane RON, prezentau abateri de la prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor. ANPC a dispus oprirea temporară de la comercializare a 35 de ATV-uri în valoare de 0,69 milioane RON, precum şi aplicarea a 29 de sancţiuni contravenţionale, din care nouă avertismente şi 20 amenzi contravenţionale pentru încălcarea reglementărilor legale privind protecţia consumatorului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3711
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2912
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8568
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3708

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb