Piaţa de Capital

1 aprilie 2022
Ilustraţie de MAKE

BOGDAN DRĂGOI - SANCŢIONAT DE CNCD PENTRU XENOFOBIEConform legii, preşedinţii de SIF trebuie să aibă o reputaţie bună. Dar preşedintele xenofob conduce trei SIF-uri.

Ben MadadiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie 2022

Ben Madadi

Prin decizia nr. 161 din 09.03.2022, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a sancţionat pe Bogdan Drăgoi, preşedintele SIF Banat Crişana (SIF1), cu 10.000 de lei pentru comportament xenofob. Ţinta derapajului comportamental am fost eu, iar evenimentul s-a petrecut la adunarea generală a acţionarilor (AGA) a SIF Banat Crişana din 25 noiembrie 2021.

Impetum a lansat primul fond de investiţii cu focus pe AeRO

Impetum a lansat primul fond de investiţii cu focus pe AeRO

ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie 2022

Nicolae Kovacs, CEO: "Agista va acţiona ca investitor ancoră, ce va urmări deţinerea de pachete minoritare în companii cu afaceri de 3-15 milioane euro" "Dorim să listăm fondul la bursă, în 2024", spune directorul Agista  

Primul fond de investiţii din ţara noastră, cu focus pe piaţa AeRO, şi care are drept scop să ajute IMM-urile locale să se listeze la bursă, să finanţeze şi să accelereze creşterea acestora prin intermediul pieţei de capital, a fost lansat ieri de către Impetum Group, sub numele de Agista.

"Piaţa AeRO este unul dintre pilonii principali ai strategiei noastre de dezvoltare"

RADU HANGA, PREŞEDINTELE BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI:"Piaţa AeRO este unul dintre pilonii principali ai strategiei noastre de dezvoltare"

ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie 2022

"Potenţialul de creştere a oricărei pieţe naţionale este strict legat de potenţialul de dezvoltare a companiilor locale" 

Piaţa AeRO, dedicată companiilor de dimensiuni mici sau medii ce caută finanţare, este unul dintre principalii piloni ai strategiei de dezvoltare a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a afirmat ieri Radu Hanga, preşedintele BVB, cu ocazia evenimentului ce a marcat lansarea de către Impetum Group a Agista, primul fond de investiţii din România care dezvoltă companiile locale prin piaţa de capital.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Creşteri uşoare pentru indici

BVBCreşteri uşoare pentru indici

ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 martie 2022

Tranzacţii de 65 milioane lei, apropiate de cele din sesiunea anterioară  

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut în mare parte creşteri în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în contextul unui debut favorabil de săptămână pentru...

Creşteri importante la Bursa din Moscova

Creşteri importante la Bursa din Moscova

A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 martie 2022

Principala piaţă de acţiuni din Rusia şi-a reluat ieri tranzacţiile, după o lună în care a fost închisă Titlurile Lukoil au urcat cu 12,4%, cele ale Gazprom - cu 13,4% 

Bursa din Moscova a reluat tranacţiile cu acţiuni ieri, după o lună în...

Închideri mixte pentru indici

BVBÎnchideri mixte pentru indici

ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 martie 2022

Prime Transaction: "Fondul Proprietatea a fost principalul furnizor de lichiditate, asigurând aproximativ 40% din valoarea tranzacţioantă" 

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat sesiunea de tranzacţionare de ieri fără...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo