Wizz Air va opera pe două noi destinaţii - Praga şi Sevilla
IZABELA ACIUZiarul BURSA #Companii / 5 decembrie 2019
IZABELA ACIUZiarul BURSA #Companii / 5 decembrie 2019
R.R.Ziarul BURSA #Companii / 19 noiembrie 2019
• Chiriţoiu: "CFR Marfă trebuie să returneze statului 380 milioane euro"
• Orban: "Dacă decizia CE nu va fi cea anunţată, atunci avem scenarii ca să permitem activitatea CFR Marfă"
Ajutorul de stat acordat societăţii CFR Marfă în 2013 a fost ilegal, după cum a decis Comisia Europeană. În aceste condiţii, statul român va trebui să recupereze aproximativ 380 de milioane de euro de la companie, a afirmat, ieri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
GHEORGHE IORGOVEANUZiarul BURSA #Companii / 24 octombrie 2019
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) îi solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge legea transportului alternativ, în forma votată recent de Parlament. Într-o scrisoare deschisă semnată de preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, şi transmisă Administraţiei Prezidenţiale, reprezentanţii transportatorilor arată că această lege nu face decât să favorizeze companiile care au sfidat legislaţia din România, timp de 4 ani şi jumătate, iar votul "pe repede înainte" dat de parlamentari pentru a legaliza ceea ce până în prezent a funcţionat ca "piraterie" ar trebui, mai întâi, cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie.
G.M.Ziarul BURSA #Companii / 23 octombrie 2019
Companiile publice au intrat în vizorul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. După ce DNA a început investigarea scandalului privind intenţia opririi la sol a unor curse interne ale Tarom în ziua moţiunii de cenzură, procurorii anticorupţie au demarat şi o investigaţie cu privire la demiterea directorului general al CFR SA, Constantin Axinia. În ambele dosare, ar fi implicat acelaşi personaj: Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 octombrie 2019
Transporturile aeriene de masă, la nivel citadin, sunt foarte aproape să devină realitate. Volocopter, un start-up german specializat în mobilitate aeriană, a prezentat, ieri, prototipul unui taxi aerian în Singapore, în contextul speranţelor sale legate de posibilitatea ca acest oraş-stat să devină prima ţară din lume care ar permite lansarea serviciilor sale comerciale în 2021.
Gheorghe IorgoveanuZiarul BURSA #Companii / 22 octombrie 2019
Ziarul BURSA #Companii / 21 octombrie 2019
G.M.Ziarul BURSA #Companii / 15 octombrie 2019
G.M.Ziarul BURSA #Companii / 10 octombrie 2019
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 9 octombrie 2019
G.M. Ziarul BURSA #Companii / 9 octombrie 2019
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Companii / 1 octombrie 2019
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 19 septembrie 2019
GHEORGHE IORGOVEANU Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2019
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 28 august 2019
A consemnat GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 27 august 2019
F.A.Ziarul BURSA #Politică / 27 august 2019
GHEORGHE IORGOVEANUZiarul BURSA #Companii / 22 august 2019
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 5 august 2019
A.M.Miscellanea / 2 august 2019
A.M.Miscellanea / 30 iulie 2019
A.M.Miscellanea / 29 iulie 2019
Comunicate de presă /A.D. - 14 octombrie
Comunicate de presă /A.D. - 14 octombrie
Comunicate de presă /A.D. - 14 octombrie
Comunicate de presă /A.D. - 14 octombrie
Comunicate de presă /A.D. - 14 octombrie
Politică /George Marinescu - 22 noiembrie
Editorial /Cornel Codiţă - 22 noiembrie
Bănci-Asigurări /Călin Rechea - 22 noiembrie
Companii /Emilia Olescu - 22 noiembrie
Miscellanea /O.D. - 22 noiembrie
English Section /George Marinescu - 14 octombrie
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7742 |
Franc elveţian | 5.3721 |
Liră sterlină | 5.9774 |
Gram de aur | 415.3204 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 11 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 11 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 9 octombrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 8 octombrie
Călin Rechea (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
Andrei Iacomi (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
EMILIA OLESCU, DAN NICOLAIE (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
GEORGE MARINESCU (translated by Cosmin Ghidoveanu ) )
EMILIA OLESCU (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
Cristian Pîrvulescu translated by Cosmin Ghidoveanu