BURSA Online
LUNA MAI FINANCIARĂ FMI: România, cea mai rapidă revenire economică din UE
George MarinescuMacroeconomie / 2 iunie 2021
• Triplă relaxare • Dăncilă - la BNR • Dragnea - inculpat pentru vizita la Trump
Relaxarea restricţiilor impuse în timpul pandemiei, disputa în jurul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), anunţarea candidaturilor pentru şefia PNL şi numirea Vioricăi Dăncilă în funcţia de consultant în cadrul unei direcţii a Băncii Naţionale a României (BNR) reprezintă câteva dintre coordonatele marcante ale lunii trecute.
Atenţie, George Simion!
Sorin Rosca StanescuPolitică / 7 ianuarie
Cea mai veche masonerie a evreilor din lume îi adresează o scrisoare preşedintelui ilegitim Klaus Iohannis, atrăgându-i atenţia asupra pericolului alegerii unui antisemit în fruntea României şi nominalizându-l în acest sens pe Călin Georgescu. Prezidenţiabilul pe ducă Crin Antonescu, profesor de istorie la origine, semnalează că retorica lui Călin Georgescu este foarte asemănătoare retoricii lui Adolf Hitler. Întreg statul subteran este mobilizat şi mobilizează presa aservită pentru demolarea aceluiaşi Călin Georgescu. În timp ce Nicuşor Dan, care şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale, susţine că în urma unei cercetări de piaţă rezultă că, dacă mâine ar avea loc alegeri, Călin Georgescu ar obţine 40% dintre voturi. Surclasându-şi de la distanţă toţi adversarii. Mobilizarea este maximă în scopul eliminării acestuia.
Getty Images şi Shutterstock anunţă o fuziune de 3,7 miliarde de dolari
A.D.Miscellanea / 7 ianuarie
Trump anunţă o investiţie de 20 de miliarde de dolari pentru centre de date
A.D.Internaţional / 7 ianuarie
Inflaţia în zona euro urcă la 2,4% în decembrie
A.D.Internaţional / 7 ianuarie
Tudorel Toader, sugestii pentru o candidatură prezidenţială
A.D.Politică / 7 ianuarie
CEDO: Grecia a expulzat ilegal o femeie în Turcia
A.D.Miscellanea / 7 ianuarie
BNR: Licitaţie de 3 milioane lei pentru modernizarea arhivei
A.D.Miscellanea / 7 ianuarie
Nicuşor Dan: 17 locuri de joacă şi fitness înlocuite în 2024
A.D.Politică / 7 ianuarie
Jean-Marie Le Pen a murit la 96 de ani
A.D.Internaţional / 7 ianuarie
Venituri de 6,6 milioane euro pentru Romsilva în 2024
A.D.Miscellanea / 7 ianuarie
Proteste în Georgia pentru aderarea la UE
A.D.Internaţional / 7 ianuarie
Bursele europene au închis luni în creştere
A.F.Internaţional / 7 ianuarie
Ucraina reia atacul asupra regiunii ruse Kursk
A.F.Internaţional / 7 ianuarie
LUNA MAI FINANCIARĂ BET îşi continuă timid avansul
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 2 iunie 2021
LUNA MAI FINANCIARĂ Luna mai în cifre
A.V.Macroeconomie / 2 iunie 2021
Sfaturi incomode
Cornel CodiţăEditorial / 2 iunie 2021
Atingerea punctului de saturaţie al datoriilor face inutilă tiparniţa băncilor centrale
Călin RecheaMacroeconomie / 2 iunie 2021
Idiotul satului
Cătălin AvramescuEditorial / 2 iunie 2021
EURO 2020 Cresc premiile participantelor
Octavian DanSport / 2 iunie 2021
JO intră în linie dreaptă
O.D.Sport / 2 iunie 2021
"Recoltă" în creştere de atacuri cibernetice
O.D.Companii / 2 iunie 2021
MACRO NEWSLETTER 02 Iunie 2021
Macroeconomie / 2 iunie 2021
OPINII La ce oferte publice sau plasamente private să rămânem spectatori?
CRISTIAN DOGARUPiaţa de Capital / 2 iunie 2021
Pichetare la Uzina Automecanica Moreni
George MarinescuCompanii / 2 iunie 2021
PIAŢA MONETARĂ Dobânda la depozitele overnight a scăzut la 1,26%
Sabin S. BrandiburuBănci-Asigurări / 2 iunie 2021
PIAŢA VALUTARĂ Euro s-a apreciat la 4,9198 lei
Sabin S. BrandiburuBănci-Asigurări / 2 iunie 2021
Ziarul BURSA
09 ianuarieCum a influenţat instabilitatea politică acţiunile de la BVB
Andrei Iacomi
Antonescu şi Funeriu, în dilema Georgescu: votul, singura soluţie?
George Marinescu
Putin contra Putin
Cătălin Avramescu
Elon Musk: "AfD - singura speranţă a Germaniei"
Călin Rechea
Premianţi la teorie, repetenţi în practică
Dan Nicolaie
Zona euro se îndreaptă către o epocă de gheaţă
Călin Rechea
Curs valutar BNR
09 Ian. 2025Euro | 4.9736 |
Dolar SUA | 4.8269 |
Franc elveţian | 5.2922 |
Liră sterlină | 5.9269 |
Gram de aur | 414.0962 |
convertor valutar
»=BVBCreşteri pentru indici, pe fondul unui rulaj redus
Piaţa de Capital /A.I. - 9 ianuarie
BURSELE LUMIIScăderi pe pieţele europene
Piaţa de Capital /A.V. - 9 ianuarie
BVBInstabilitatea politică afectează bursa noastră
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie 2024
BURSELE LUMIIDeclin pe pieţele europene şi asiatice
Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie 2024
BURSELE LUMIIAvans pe pieţele europene şi americane
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie 2024
BVBRoşu aprins la bursa noastră, după ce Fitch a revizuit la negativă perspectiva ţării
Piaţa de Capital /A.I. - 19 decembrie 2024
How political instability influenced BVB stocks
Andrei Iacomi
The US recognizes Romania's inclusion in the Visa Waiver Program
George Marinescu
Award winners in theory, repeaters in practice
Dan Nicolaie