Carpatair a înregistrat o creştere de 20% a cifrei de afaceri şi de 10% a numărului de pasageri transportaţi pe zboruri regulate în primul semestru al anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania a raportat şi o creştere de 6% a gradului de ocupare pe primul semestru al anului, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Creşterea înregistrată în prima parte a anului 2010 arată o uşoară revenire a industriei aviatice, confirmând în acelaşi timp strategia de dezvoltare a Carpatair în 2010. Pentru al doilea semestru al anului, datorită investiţiilor realizate în extinderea bazei operaţionale din Bucureşti şi Craiova prin introducerea de noi curse directe spre Italia, ne aşteptăm la o îmbunătăţire a acestor indicatori", a declarat Paula Ardelean, Vice-Preşedinte Marketing & Vânzări.