Premiul Nobel pentru Literatură: Cărtărescu, din nou, favoritul pariorilor
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 10 octombrie
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 10 iulie
O.D.English Section / 10 iulie
A.F.Internaţional / 25 mai
Trei oficiali de rang înalt ai regimului sirian al lui Bashar al-Assad, judecaţi în lipsă în Franţa cu privire la complicitate la crime împotriva umanităţii şi crime de război, au fost condamnaţi vineri la închisoare pe viaţă, relatează AFP.
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 17 mai
Bursele din Europa au scăzut ieri, investitorii fiind atenţi la informaţiile despre companii.
O.D.Sport / 6 decembrie 2023
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, formaţia franceză Chambery Savoie, scor 36-33 (23-14), în ultima etapă din grupa G a European League. Dinamo s-a calificat în faza grupelor principale.
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 9 octombrie 2023
V.S.Internaţional / 8 septembrie 2023
O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 11 august 2023
D.R.Miscellanea / 12 iulie 2023
Până în 2030, UE trebuie să pună în aplicare măsuri de refacere care să acopere cel puţin 20% din zonele sale terestre şi maritime, potrivit eurodeputaţilor, informează un comunicat de presă, remis astăzi.
MAKECultură / 13 aprilie 2023
B.3. Hillel, unealta lui Irod
A.F.Internaţional / 6 aprilie 2023
G.D.Internaţional / 22 ianuarie 2023
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, l-a demis pe şeful forţelor armate, la două săptămâni după revoltele din capitala Brasilia, relatează BBC, conform News.ro.
O.D.Sport / 5 decembrie 2022
O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 6 septembrie 2022
G.D.Cultură / 16 august 2022
O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 3 august 2022
O.D.Sport / 11 iulie 2022
FC Rapid a anunţat că demersurile pentru anularea deciziei TAS în cazul Julio Cesar continuă, dar gruparea a achitat banii către jucător.
G.U.Internaţional / 8 noiembrie 2021
Statele Unite îşi redeschid astăzi graniţele terestre şi aeriene pentru călătorii vaccinaţi anti-COVID-19, după douăzeci de luni de restricţii, informează AFP, potrivit Agerpres.
Dan NicolaieZiarul BURSA #Sport / 6 iulie 2021
J.P.Internaţional / 14 martie 2021
Poliţia a întrerupt o petrecere ilegală cu aproape 600 de persoane într-un club de noapte din Sao Paulo, conform Reuters, citat de news.ro.
J.P.Internaţional / 22 ianuarie 2021
S.B.Internaţional / 1 iunie 2020
Spania se va retrage, la finalul lunii iulie, din baza Gran Capitan din Bismayah, cea mai importantă pe care o are din Irak, unde înainte de pandemie se aflau 350 de efective, potrivit news.ro.
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 11 octombrie 2019
Ziarul BURSA #Cultură / 10 octombrie 2019
Marius Tiţa Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 29 martie 2019
M.I.Internaţional / 26 februarie 2019
Statele Unite au trimis ieri două nave ale marinei în Strâmtoarea Taiwan, armata americană crescând astfel frecvenţa cu care navele americane sunt prezente acolo, în ciuda protestelor Chinei, scrie Reuters.
P.E.Politică / 27 septembrie 2018
Evoluţia relaţiilor româno-cubaneze s-a aflat astăzi în centrul discuţiilor purtate de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu noul ambasador al Republicii Cuba la Bucureşti, Roberto Cesar Hamilton Magaña.
Dan NicolaieZiarul BURSA #Sport / 10 iulie 2018
Dan Nicolaie
Călin Rechea
George Marinescu
George Marinescu
A.I.
A.V.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu