Autorităţile anunţă eliminarea liderului SI într-o operaţiune în nordul ţării
R.S.Internaţional / 22 octombrie
R.S.Internaţional / 11 mai
Guvernul irakian a cerut ONU să pună capăt până la sfârşitul lui 2025 misiunii politice prezente în ţară de peste 20 de ani, estimând că aceasta nu mai este necesară, potrivit unei scrisori consultate de AFP.
A.F.Internaţional / 28 aprilie
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP.
A.F.Internaţional / 22 aprilie
Cel puţin cinci rachete au fost lansate duminică din oraşul irakian Zummar spre o bază militară americană din nord-estul Siriei, au declarat pentru Reuters două surse de securitate irakiene şi un oficial American, conform Reuters.
R.S.Internaţional / 15 aprilie
Statele Unite ale Americii "nu caută o escaladare", însă vor continua să apere Israelul după atacul fără precedent al Iranului, a declarat astăzi secretarul de stat american Antony Blinken, informează AFP.
F.D.Companii / 16 februarie
F.D.Internaţional / 3 februarie
Actualizare - Iranul "condamnă cu putere" atacul armatei SUA
A.F.Internaţional / 31 ianuarie
O grupare militantă irakiană, suspectată că s-ar afla în spatele atacului cu dronă de duminică din Iordania, în urma căruia au fost ucişi trei soldaţi americani, afirmă că a suspendat operaţiunile împotriva SUA, transmite BBC.
A.F.Internaţional / 12 ianuarie
Preţurile petrolului au urcat joi cu aproximativ 1%, după ce Iranul a confiscat un petrolier în largul coastei Omanului, amplificând riscul unei escaladări a conflictului în Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
A.F.Internaţional / 27 decembrie 2023
Guvernul de la Bagdad a condamnat marţi atacurile aeriene americane asupra unor poziţii militare irakiene despre care a spus că au ucis un militar şi rănit alte 18 persoane, numindu-le "un act clar ostil", informează Reuters.
F.D.Internaţional / 8 decembrie 2023
Ambasada SUA din Bagdad a fost atacată cu două salve de rachete vineri dimineaţă, dar nu s-au înregistrat victime, a declarat un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice, relatează Reuters.
S.B.Internaţional / 13 noiembrie 2023
T.B.Internaţional / 11 noiembrie 2023
Actualizare - Agenţii de presă: "Şeful ONU cere un armistiţiu pe termen lung în Gaza"
Sorin Rosca StanescuPolitică / 7 noiembrie 2023
S.B.Internaţional / 4 noiembrie 2023
Actualizare - BBC: "Spitalul Al-Shifa mai are doar 24 de ore de energie ca să rămână operaţional"
S.B.Ziarul BURSA #Internaţional / 11 octombrie 2023
Războiul din Israel a continuat ieri, în a patra zi de la atacul organizaţiei Hamas, însă schimburile de focuri au scăzut în intensitate după ce Israelul a odonat o blocadă totală în Fâşia Gaza.
SABIN S. BRANDIBURUInternaţional / 7 octombrie 2023
Actualizare - Casa Albă: Apelul Israelului de a muta civilii din Gaza conturează "o misiune dificilă"
S.B.Internaţional / 3 octombrie 2023
E.M.Internaţional / 12 septembrie 2023
A.F.Internaţional / 27 mai 2023
Irakul a prezentat azi un plan ambiţios de a construi o şosea şi o cale ferată care să lege Golful de Turcia, ambele proiecte fiind menite să pună pe ruta de transport globală o ţară care iese din decenii de conflict, relatează AFP.
D.T.Internaţional / 20 martie 2023
Parlamentul irakian a stabilit astăzi viitoarele alegeri la consiliile municipale, o premieră după zece ani în privinţa acestor instanţe, dizolvate în urma protestelor antiguvernamentale din 2019, informează Agerpres.
G.D.Internaţional / 19 martie 2023
George Marinescu
Andrei Iacomi
MAKE
Cornel Codiţă
Călin Rechea
Emilia Olescu
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7742 |
Franc elveţian | 5.3721 |
Liră sterlină | 5.9774 |
Gram de aur | 415.3204 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Irinel Lazăr, general manager, E-Dynamic Structures
George Marinescu